
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că din cele 177 de miliarde de dolari în ajutor aprobate de Statele Unite pentru Ucraina, țara a primit efectiv aproximativ 75vde miliarde de dolari. Într-un interviu acordat Associated Press, Zelenski a clarificat că ajutorul nu a venit sub formă de bani lichizi, ci mai ales ca sprijin militar.
„Când aud – și în trecut, și acum – că SUA au oferit Ucrainei sute de miliarde de dolari (177, conform aprobărilor Congresului), pot spune că am primit puțin peste 75 de miliarde de dolari. Când se vorbește despre 177 sau chiar 200 de miliarde, aceste sume nu au ajuns la noi. Ajutorul a venit sub formă de arme, aproximativ 70 de miliarde dolari. Dar când se spune că Ucraina a primit 200 de miliarde pentru susținerea armatei, acest lucru nu este adevărat. Nu știu unde s-au dus acești bani”, a declarat Zelenski.
Zelenski a menționat și blocarea unor programe umanitare, inclusiv finanțări de 200 de milioane de dolari pentru energie și alte fonduri pentru sănătate și securitate la frontieră.
„Vom găsi soluții. Vom obține sprijin fie de la partenerii europeni, fie din resurse interne”, a spus el.
Liderul ucrainean a subliniat, de asemenea, importanța menținerii programelor pentru veterani și sănătate în timpul războiului.
„Există multe alte programe umanitare despre care nu am detalii, dar poate administrația SUA va face un audit și va descoperi miliarde suplimentare, dar nu știu unde au ajuns acele fonduri. Când a început războiul, multe organizații ucrainene au părăsit țara, probabil în urma unor semnale din partea ambasadei SUA. Este posibil ca aceste organizații să fi fost finanțate de diverse fundații”, a adăugat Zelenski, citat de Ukrainska Pravda.
În noiembrie 2024, Zelenski a declarat că Ucraina nu a primit nici măcar jumătate din armele promise de SUA și că Europa a oferit un sprijin similar.
În prima zi a mandatului său, președintele Donald Trump a suspendat toate programele de ajutor extern pentru 90 de zile, pentru a le revizui. Secretarul de stat Marco Rubio a blocat toate plățile noi, afectând inclusiv proiecte pentru școli, spitale și infrastructură economică.
Pe 26 ianuarie, USAID a primit ordin să suspende toate proiectele și cheltuielile în Ucraina pentru 90 de zile, în vederea unui audit. Ajutorul militar pentru Ucraina nu a fost însă afectat de această măsură și continuă să fie livrat conform deciziilor administrației Biden.