
Țările mediatoare ale acordului de încetare a focului din Gaza urmează să semneze luni, în cadrul unui summit în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, un document care garantează implementarea acordului, a declarat duminică o sursă diplomatică pentru AFP.
„Semnatarii vor fi garanții: Statele Unite, Egipt, Qatar și probabil Turcia”, a precizat această sursa familiarizată cu pregătirile summitului.
Ministerul egiptean de Externe anunțase anterior că un document care pune capăt războiului din Gaza urmează să fie semnat la reuniune.
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi și omologul său american, Donald Trump, vor prezida luni, la Sharm el-Sheikh, un „summit al păcii” privind Gaza, la care vor participa lideri din peste 20 de țări și secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Niciun oficial israelian nu va fi prezent la summit și nici Hamas.
Potrivit autorităților de la Cairo, țările reprezentate sunt: Egipt, Statele Unite, Germania, Franța, Regatul Unit, Italia, Iordania, Turcia, Indonezia, Emiratele Arabe Unite, Pakistan, India, Bahrein, Kuweit, Oman, Cipru, Grecia, Azerbaidjan, Spania, Armenia, Ungaria, Norvegia și Țările de Jos.
Iranul, un susținător de lungă durată al Hamas, a indicat că a primit o invitație la summit, dar nu a precizat dacă va participa.