VIDEO | România a învins dramatic Austria în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal, cu un un gol în ultimele secunde ale meciului 

Naționala de fotbal a României a învins în extremis echipa Austriei, cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, 12 octombrie, pe Arena Națională din București, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026. Tricolorii au marcat golul la ultima fază, prin fundașul Virgil Ghiță (90+5), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Ianis Hagi.

România a obținut o victorie importantă, meritată, după un joc bun, în fața liderului grupei, luând astfel o gură de de aer înaintea ultimelor două partide din grupă, programate în luna noiembrie.  Marcatorul unicului gol al României, Virgil Ghiță, a afirmat, duminică seara, că este una dintre cele mai frumoase zile din viața sa. 

„Este un gol perfect, pot spune că este una dintre cele mai frumoase zile din viața mea, din cariera mea de fotbalist. Mă așteptam, am văzut mingea la Ianis, avem o conexiune aparte, ne știm de când eram mici, avem o conexiune bună. Eu cred că echipa a făcut un meci extraordinar, cred că e unul dintre cele mai bune meciuri făcute de noi. Cred că golul trebuia să vină un pic mai devreme, nu atât de târziu, dar victoriile ca astea sunt mai dulci”, a declarat Ghiță.

Mircea Lucescu: „A învins inteligența și cunoașterea”

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a spus, duminică seara, după victoria cu Austria, că „a învins inteligența și cunoașterea tuturor”, aducând laude jucătorilor săi pentru insistența de care au dat dovadă pentru a câștiga.

„Jucătorii au dat totul pe teren. Este ceea ce am cerut eu să facem, a învins inteligența și cunoașterea tuturor. În spatele lor s-a adăugat comunicarea fantastică, sacrificiul lor. A fost momentul în care au știut exact ce să facă pe teren. Nicio minge nu ne-a surprins, nu au putut folosi nicio minge lungă, nici măcar accelerările. Am pregătit această partidă în această perioadă și au dat satisfacții, a dat roade. Am avut șansa să marcăm în ultimul minut, dar am construit golul, cu Ianis, cu Man, cu respingerea, și apoi din nou cu centrare pe partea opusă. Ei știau foarte bine că austriecii ies la pressing și acolo a apărut Ghiță extraordinar. Știam că este un jucător foarte bun, știe unde să fie și cum să rezolve faza”, a declarat Mircea Lucescu. 

La rândul său, selecționerul echipei naționale de fotbal a Austriei, Ralf Rangnick, a declarat că jucătorii săi sunt responsabili în totalitate de înfrângere și că au „picat de fraieri” în momentul primirii golului. Acesta a lăudat echipa României pentru cum au jucat și pregătit meciul. 

„România nu ne-a surprins cu nimic. Așa cum ne-am așteptat, a fost un meci greu. Românii au avut două ocazii și noi am avut noroc la șutul lor în bară. Eu cred că în ultimele zece minute nimeni nu se mai aștepta ca România să câștige. Este pentru noi extrem de supărător modul în care am pierdut, pentru că eu am cerut să avem posesia balonului, nu să facem o combinație în zona careului advers. Și în aceste situații un meci clar de 0-0 a fost pierdut. Momentul în care a picat golul între 90 și 94, Austria a avut posesia mingii. Recunosc încă o dată că am avut noroc la cele două ocazii ale României. Nu poți spune că rezultatul este nedrept. Golul se datorează în mare măsură nouă, am fost fraieri că nu am ținut de minge și am oferit posibilitatea adversarilor să execute lovitura liberă. Având în vedere cele două ocazii mari, se poate spune că România a meritat victoria, dar încă o dată, în momentul în care a picat golul, noi am picat de fraieri. (…) România a jucat foarte bine și s-a dovedit că noi nu ne-am putut impune. S-a dovedit încă o dată că avea să fie un joc foarte complicat, dar pot spune în continuare că aceste ultime trei minute au contat. În niciun caz nu a fost vorba de o subestimare adversarului din partea noastră’, a completat acesta”, a declarat Rangnick la conferința de presă, citat de Agerpres.

Următoarea partidă a tricolorilor se va disputa pe 15 noiembrie în deplasare, cu Bosnia-Herțegovina. România va încheia campania pe 18 noiembrie, cu San Marino, pe teren propriu.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...