Primul lăcaș de cult din spațiul românesc închinat sfinților contemporani a fost sfințit duminică în satul Sculeni, din raionul Ungheni. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, împreună cu un sobor de preoți de pe ambele maluri ale Prutului.
În cadrul evenimentului, a fost sfințită Sfânta Masă, Clopotnița și Capela mortuară ale Paraclisului închinat Sfântului Ierarh Calinic al Edessei, Sfântului Sofian de la Antim, Sfântului Dionisie de la Colciu și Sfinților Mucenici Rafail, Nicolae și Irina din Insula Lesvos.
Ulterior, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mare a parohiei, la care au participat numeroși credincioși din Basarabia, Moldova și Bucovina.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat că iubirea vrăjmașului nu este o slăbiciune, ci o biruință a inimii, amintind că adevărata credință se măsoară prin dragoste și iertare.
„Domnul ne poruncește să iubim chiar și pe cei care ne fac rău, pentru că adevărata credință nu se măsoară după câte răzbunări facem, ci după câtă dragoste și iertare sălășluiesc în inimile noastre. Iubirea vrăjmașului nu este o slăbiciune, ci o biruință a inimii, un semn al asemănării noastre cu Dumnezeu”, a subliniat ierarhul Mitropoliei Basarabiei.
La final, părintele paroh Iulian-Gabriel Gâscă a mulțumit celor care au sprijinit lucrările și au contribuit la înfrumusețarea noului paraclis.
Paraclisul, Clopotnița și Capela mortuară de la Sculeni reprezintă primul loc de rugăciune închinat Sfântului Ierarh Calinic al Edessei, canonizat în 2020 de Patriarhia Ecumenică, Sfântului Cuvios Sofian de la Antim, canonizat în anul 2025, în contextul Centenarului Patriarhiei Române, Sfântului Cuvios Dionisie de la Colciu, canonizat de Patriarhia Ecumenică la sfârșitul lunii august a acestui an, și Sfinților Mucenici Rafail, Nicolae și Irina din Insula Lesvos, canonizați de Biserica Ortodoxă Greacă în 1970.
Sfințirea marchează și o altă premieră: este prima slujbă de acest fel oficiată de Preasfințitul Nectarie de la primirea slujirii de episcop-vicar și totodată momentul în care Sfântul Calinic al Edessei urmează să fie înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Mitropoliei Basarabiei.