Ziua în care a început mișcarea de emancipare a românilor din Transilvania. 241 de ani de la răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan

În data de 2 noiembrie 1784, în zona Apusenilor din Ardeal, a izbucnit Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, considerată de istorici unul dintre cele mai importante momente în lupta pentru drepturile sociale și politice ale românilor transilvăneni, aflați atunci sub dominația Imperiului Habsburgic.

Contextul era unul de discriminare sistemică. Românii, majoritari demografic în Transilvania, nu aveau statut de națiune recunoscută, nu aveau reprezentare politică și erau în marea lor parte legați de pământ în sistemul de iobăgie. Cererile lor din acea perioadă vizează ridicarea iobăgiei, libertate economică, libertate de mișcare și recunoaștere juridică.

Răscoala a pornit din Zarand, iar în câteva zile s-a extins în Munții Apuseni și în zonele din jur. Mobilizarea s-a produs în jurul unui punct clar de organizare: chemarea la oaste inițiată de autorități, înarmarea românilor pentru frontiera militară. Această ocazie a fost folosită pentru a transforma adunarea în mișcare socială.

Reacția autorităților habsburgice a fost una militară. Răscoala a fost înăbușită, iar Horea și Cloșca au fost capturați și executați public prin tragere pe roată la 28 februarie 1785, în Alba Iulia. Crișan s-a sinucis în închisoare anterior. După execuție, Viena a transmis și un semnal politic: împăratul Iosif al II-lea a emis acte prin care a limitat corvezile și a accelerat abolirea unor forme de iobăgie.

Chiar dacă nu a produs imediat emanciparea totală, Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan deschide un ciclu istoric care merge spre reformele iosefine și mai apoi spre revendicările românilor ardeleni din secolul XIX (1821, 1848, Memorandiștii), punând bazele discursului despre drepturile românilor în Transilvania.