
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6,3, a lovit în dimineața zilei de luni nordul Afganistanului, în apropiere de orașul Mazar-e Sharif, provocând moartea a cel puțin 20 persoane și rănirea a peste 320, potrivit autorităților locale citate de Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de aproximativ 28 de kilometri, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS).
Ministerul Apărării al talibanilor a precizat că provinciile Balkh și Samangan au fost cele mai grav lovite, unde s-au înregistrat victime și pagube semnificative. Echipele militare de intervenție și salvare au ajuns rapid la fața locului pentru a extrage persoanele prinse sub dărâmături, a transporta răniții la spitale și a oferi ajutor familiilor afectate.
Purtătorul de cuvânt al direcției de sănătate din Samangan, Samim Joyanda, a declarat că „până în această dimineață, au fost raportate șapte persoane decedate și 150 rănite”, însă bilanțul a crescut ulterior la cel puțin 20 de morți aproximativ 320 de răniți. Ministerul Sănătății a transmis că toate spitalele din zonă au fost puse în stare de alertă.
USGS a emis o alertă portocalie în sistemul său, avertizând că „este probabil să existe un număr semnificativ de victime și un impact potențial extins”. Astfel de evenimente, potrivit agenției americane, necesită de obicei un răspuns la nivel regional sau național.
Autoritățile din provincia Balkh au confirmat că o parte din Moscheea Albastră, sanctuarul sfânt al orașului Mazar-i-Sharif, a fost distrusă în urma cutremurului.
Afganistanul se află într-o zonă cu activitate seismică intensă, situat pe două falii active care pot produce cutremure devastatoare. În luna august, peste 2.200 de persoane și-au pierdut viața în sud-estul țării, în urma unui alt seism urmat de replici puternice.