Now Reading: 151 de ani de la moartea lui Petrache Poenaru, inginerul care a pus bazele învățământului național românesc și inventatorul primului stilou
- 01
151 de ani de la moartea lui Petrache Poenaru, inginerul care a pus bazele învățământului național românesc și inventatorul primului stilou
151 de ani de la moartea lui Petrache Poenaru, inginerul care a pus bazele învățământului național românesc și inventatorul primului stilou
Se împlinesc 151 de ani de la moartea lui Petrache Poenaru, una dintre personalitățile enciclopedice ale secolului al XIX-lea din spațiul românesc. Revoluționar, inginer, matematician, inventator și pedagog, Poenaru a avut o contribuție esențială la modernizarea învățământului din Țara Românească și la formarea primelor instituții ale educației și ingineriei românești.
Născut în 1799, în județul Vâlcea, Petrache Poenaru a avut șansa de a fi crescut de rude mai înstărite, ceea ce i-a permis să urmeze studii. Între 1811 și 1818 a învățat la școala de la Biserica Obedeanu din Craiova, iar în 1821 s-a alăturat revoluției conduse de Tudor Vladimirescu.
Poenaru nu s-a remarcat ca luptător, însă calitățile sale intelectuale și organizatorice l-au adus în apropierea lui Tudor Vladimirescu, care l-a cooptat în echipa sa de conducere și l-a numit secretar. În această perioadă, Poenaru a redactat „Foaia de propagandă”, una dintre primele publicații românești cu rol de informare și propagandă politică.
Înfrângerea revoluției avea să-i schimbe însă radical destinul. Cu sprijinul unei burse, Poenaru a plecat la studii în străinătate, ajungând mai întâi la Viena și apoi la Paris. Între 1824 și 1825 a studiat la Universitatea din Viena greaca, latina, matematica și fizica, iar ulterior s-a orientat spre inginerie. În 1826 și-a continuat pregătirea la Școala de Aplicații a Inginerilor Geografi din Paris, unde a lucrat și la realizarea hărții Franței, sub conducerea inginerului Louis Puissant.
Pregătirea sa inginerească nu s-a limitat însă la Franța. În 1831, Poenaru a ajuns în Marea Britanie, unde s-a specializat în industriile minieră și metalurgică. Experiența acumulată în marile centre europene avea să fie folosită ulterior pentru modernizarea instituțiilor și infrastructurii din Țara Românească.
Tot în perioada studiilor europene, Petrache Poenaru avea să-și lege numele de una dintre cele mai cunoscute invenții ale sale. În 1827 a obținut la Paris brevetul pentru un „condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”, un instrument de scris cu rezervor, cunoscut la acea vreme drept stilograf. Brevetul, înregistrat la 25 mai 1827, l-a făcut pe Poenaru primul român cunoscut ca titular al unui brevet de invenție.
Deși invenția nu a ajuns să fie produsă pe scară largă, Poenaru anticipa inclusiv necesitatea unui mecanism care să permită alimentarea mai ușoară cu cerneală. Câteva decenii mai târziu, principiile instrumentului aveau să fie dezvoltate și perfecționate în apariția stiloului modern.
Spiritul său inovator este ilustrat și de fascinația pentru noile tehnologii ale epocii. În 1830, la scurt timp după inaugurarea primei linii feroviare publice din lume, Liverpool-Manchester, Poenaru a călătorit cu trenul în Marea Britanie și a descris experiența drept una dintre „minunile industriei secolului”. A remarcat inclusiv faptul că un singur motor cu aburi putea tracta zeci de vagoane încărcate cu sute de oameni.
Revenit în Țara Românească, Poenaru și-a pus cunoștințele în slujba educației. A fost profesor de fizică și matematică la Colegiul „Sfântul Sava”, al cărui director a devenit în 1832. În același an a fost numit inspector și director al Eforiei Școalelor Naționale, funcție echivalentă, cu cea de ministru al Educației.
Timp de aproximativ 15 ani, între 1832 și 1847, Poenaru a contribuit la organizarea și modernizarea învățământului din Țara Românească, atât în mediul urban, cât și în sate. A susținut înființarea școlilor primare și introducerea metodei lancasteriene, iar în 1832 a elaborat un nou regulament al școlilor, considerat una dintre primele încercări de organizare sistematică a învățământului românesc.
A contribuit și la dezvoltarea învățământului secundar și tehnic, fiind asociat cu fondarea Colegiului Național „Carol I” din Craiova și, ulterior, cu înființarea Școlii de Poduri și Șosele, una dintre instituțiile care au stat la baza formării învățământului superior tehnic din România.
Poenaru a înțeles că modernizarea educației nu putea fi făcută fără manuale și fără un limbaj științific românesc. A redactat și publicat manuale de matematică, contribuind la formarea terminologiei matematice în limba română și fiind autorul unor lucrări de geometrie și algebră. Împreună cu Florian Aaron și G. Hill, a elaborat, în perioada 1840–1841, un „Vocabular francezo-românesc”.
Activitatea sa a depășit însă cu mult domeniul educației. Poenaru s-a implicat în dezvoltarea culturii și științei românești, contribuind la înființarea Societății Filarmonice, a Grădinii Botanice și a Muzeului Național de Antichități din București. A inițiat, de asemenea, crearea Societății Agronomice și a Școlii de Agricultură de la Pantelimon și a susținut introducerea sistemului metric zecimal în Țara Românească.
În 1843 a editat „Învățătorul satului”, una dintre primele publicații oficiale gratuite destinate mediului rural, prin care urmărea să contribuie la răspândirea cunoștințelor și la dezvoltarea educației în sate.
Implicarea sa în transformările politice și sociale ale epocii a continuat și în timpul Revoluției de la 1848. Poenaru a făcut parte din Comisia pentru eliberarea robilor, activitate pentru care a ajuns în închisoare.
Ulterior, a continuat să participe la dezvoltarea instituțiilor statului și a ingineriei românești. A fost membru al unor comisii tehnice și administrative și a susținut introducerea mașinilor moderne în Țara Românească. Printre proiectele în care s-a implicat s-a numărat și folosirea unei drăgi aduse de la Paris pentru curățarea Dâmboviței.
În 1870, Petrache Poenaru a devenit membru titular al Academiei Române. În discursul de recepție, a evocat cele cinci luni petrecute alături de Tudor Vladimirescu, despre care spunea că i-au schimbat destinul și pe care avea să le păstreze întreaga viață în memorie.
Petrache Poenaru a murit la București, în 2 octombrie 1875, la vârsta de 76 de ani. A lăsat în urmă un profil intelectual rar pentru epoca sa: de la secretar al lui Tudor Vladimirescu și revoluționar, la inginer format în marile școli europene, inventator, profesor și unul dintre principalii organizatori ai învățământului românesc modern.
