Now Reading: 181 de ani de la nașterea nobilului basarabean Vasile Stroescu, fruntaș al Unirii și primul președinte al Parlamentului României Mari
- 01
181 de ani de la nașterea nobilului basarabean Vasile Stroescu, fruntaș al Unirii și primul președinte al Parlamentului României Mari
181 de ani de la nașterea nobilului basarabean Vasile Stroescu, fruntaș al Unirii și primul președinte al Parlamentului României Mari
Astăzi se împlinesc 181 de ani de la nașterea lui Vasile Stroescu, nobil basarabean, susținător înverșunat al școlilor și bisericilor românești din Ardeal, om de cultură, care a fost unul dintre fruntașii Unirii Basarabiei cu România din 1918. La sfârșitul lunii noiembrie 1919, când tocmai împlinise 74 de ani, Vasile Stroescu, fiind ales deputat din circumscripțiile Basarabiei, a prezidat prima ședință a Adunării Deputaților a Parlamentului României Mari, în calitatea sa de decan de vârstă.
„Toate patimile, gândurile egoiste, urile să le lăsăm la pragul intrării și să intrăm cu gândul numai la binele și propășirea neamului românesc și țării noastre. Să zicem cu toții: Așa o voim, așa Dumnezeu să ne ajute!”, a rostit Vasile Stroescu în fața celor 500 de deputați aleși, adunați în Ateneul de la București.
Cu doi ani mai devreme, Vasile Stroescu se afla în Statele Unite, în San Francisco, când a aflat de izbucnirea Revoluției Ruse. În martie 1917, Vasile Stroescu a trimis o scrisoare la Partidul Național Moldovenesc de la Chișinău întorcându-se imediat pentru a participa și a contribui la realizarea Unirii românilor.
Vasile Stroescu s-a născut în 11 noiembrie 1845, în satul Trinca, jud. Hotin (actualul raion Edineț), în Basarabia, administrată deja de peste trei decenii de Imperiul Rus. S-a născut într-o familie bogată și cu moșii întinse în nordul Basarabiei, din părinți descendenți ai unor boieri moldoveni cu influență.
A învățat la Liceul din Chișinău, la cel din Kameneț-Podolski și la Liceul „Richelieu“ din Odesa. Ulterior, a studiat Dreptul la universitățile din Moscova, Petersburg și Berlin, mergând, practic, pe urmele fratelui mai mare, Mihail. Apoi, a călătorit prin Europa. Reîntors acasă, a fost judecător la Tribunalul din Hotin până la moartea tatălui său, în 1875, când a renunțat la carieră și s-a stabilit în satul Brânzeni, județul Bălți, unde avea o moșie.
Întors în Basarabia, în anul 1867, a funcționat ca judecător la tribunalul din Hotin unde l-a cunoscut pe Alexandru Hâjdeu, tatăl renumitului B.P. Hașdeu, care îl aprecia în mod deosebit „ca bun jurist, inteligent și orator desăvârșit”.
A fost un luptător pentru apărarea drepturilor românilor și un promotor al culturii și educației în limba română în Basarabia și în Transilvania. Din dorința de a sprijini țărănimea și populația săracă din Basarabia, a dorit să le construiască școli și biserici în care învățătura și slujbele religioase să se efectueze numai în limba română. A fost dispus să ofere Zemstvei din Basarabia sursele financiare, care, însă, nu au fost acceptate de administrația rusească.
Nu s-a lăsat bătut. Fiind convins de obârșia sa nobilă din Ardeal, își îndreaptă atenția spre românii din Vechiul Regat și din Transilvania. Doar în Principatul Moldovei a contribuit cu sume enorme pentru fondarea a 30 de școli primare. În 1906, când Vechiul Regat sărbătorea 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, Vasile Stroescu vizitează marea expoziție de la București și face donații mari pentru bisericile din Regat.
Iar în perioada 1910-1913, a contribuit financiar pentru construcția și reparația a 216 biserici și școli din Ardeal, în special din județul Alba. De exemplu, în aprilie 1910, fiind creștin ortodox, a trimis bisericii greco-catolice din Ardeal o sumă imensă pentru a contracara efectele unei legi a învățământului din 1907, prin care se urmărea maghiarizarea învățământului confesional românesc din Transilvania.
„Eu îs cu totul la dispozițiunea țării și a neamului meu cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima și cu toată averea mea, eu țin la folosul națiunii, nu la fala mea”, se arăta în crezul lui Vasile Stroescu.
Pe lângă limba română din familie, cunoștea rusa și alte limbi slave, franceza, italiana, germana și engleza. Istoricul Nicolae Iorga îl numea în „Neamul românesc” din 13 aprilie 1910 „un mare binefăcător al culturii românești”.
La data de 24 mai 1910 Academia Română l-a proclamat Membru de Onoare, iar a doua zi Liga Culturală i-a adresat la Davos unde se afla, următoarea telegramă: „Celui mai generos dintre românii pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu avere, pentru ca din ea să se reverse binefaceri asupra neamului românesc. Liga Culturală adunată la Congres îi mulțumește pentru jertfa fără exemplu și-l proclamă membru de onoare”.
A moștenit de la părinți mai multe moșii, cu suprafața totală de 9.000 hectare. Le-a administrat atât de bine, încât, spre sfârșitul vieții sale, ajunsese să dețină 25.000 hectare, cărora li se adăugau mari cirezi de vite, herghelii de cai, turme de oi și numeroase conace.
A murit în aprilie 1926, la vârsta de 80 de ani, fiind înmormântat la București, în Cimitirul „Sfânta Vineri”. Autoritățile i-au organizat funeralii naționale.
