Now Reading: 480 de ani de la moartea voievodului Petru Rareș, cel mai vredinic urmaș al domnitorului Ștefan cel Mare
- 01
480 de ani de la moartea voievodului Petru Rareș, cel mai vredinic urmaș al domnitorului Ștefan cel Mare
480 de ani de la moartea voievodului Petru Rareș, cel mai vredinic urmaș al domnitorului Ștefan cel Mare
Se împlinesc 480 de ani de la moartea lui Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare și unul dintre cei mai importanți domnitori ai Moldovei din secolul al XVI-lea. Considerat de istorici unul dintre cei mai vrednici urmași ai marelui voievod, Petru Rareș a avut două domnii, între 1527 și 1538 și între 1541 și 1546, perioadă în care a încercat să consolideze autoritatea domnească și să readucă Moldova în sfera de influență a marilor puteri ale epocii.
Petru Rareș s-a născut probabil în jurul anului 1487-1488 dintr-o relație extraconjugală a voievodului Ștefan cel Mare cu Maria din Hârlău, soția unui bogat negustor de pește, cunoscută în tradiția istorică drept Maria Răreșoaia. Despre viața sa de dinaintea urcării pe tron se cunosc puține lucruri. Potrivit tradiției consemnate de cronici, Petru s-ar fi ocupat cu negoțul de pește, transportând marfa cu care mari trase de boi, motiv pentru care ar fi primit porecla de „Măjerul”.
Ascensiunea sa la tron a fost favorizată de voința lui Ștefăniță Vodă, nepotul lui Ștefan cel Mare și domnitorul Moldovei înaintea lui Petru Rareș. Potrivit cronicarului Grigore Ureche, Ștefăniță ar fi lăsat cuvânt ca, în cazul morții sale, boierii să nu aleagă un alt domn decât pe „Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareș”.
După moartea lui Ștefăniță Vodă, în ianuarie 1527, Petru Rareș a fost ales domn al Moldovei. A preluat tronul într-un moment dificil, într-o regiune în care interesele Imperiului Otoman, Regatului Poloniei și ale Habsburgilor se intersectau. Noul domn a urmărit consolidarea autorității centrale și limitarea influenței marilor boieri, dar și-a construit o politică externă ambițioasă, încercând să obțină o poziție cât mai favorabilă pentru Moldova.
Una dintre principalele sale preocupări a fost recâștigarea Pocuției, teritoriu disputat de Moldova și Polonia încă din vremea lui Ștefan cel Mare. În 1530, Petru Rareș a ocupat Pocuția, declanșând un nou conflict cu polonezii. Campania s-a încheiat însă cu înfrângerea moldovenilor, iar voievodul a fost nevoit să renunțe la pretențiile sale asupra provinciei.
În paralel, Petru Rareș a încercat să se apropie de Habsburgi și să construiască o alianță împotriva Imperiului Otoman. În 1535 a încheiat un tratat cu Ferdinand de Habsburg, sperând că acesta îi va putea oferi sprijin în confruntarea cu otomanii. Calculul politic s-a dovedit însă riscant, iar relațiile cu Poarta s-au deteriorat.
Momentul decisiv al primei sale domnii a venit în 1538, când sultanul Soliman Magnificul a pornit o amplă campanie împotriva Moldovei. Armata otomană, sprijinită de contingente tătare și de forțe polone, a pătruns în țară. Petru Rareș a încercat să organizeze rezistența, dar în fața superiorității adversarului și pe fondul trădării unei părți a boierimii, domnitorul a fost nevoit să fugă. Suceava a fost ocupată, iar Petru Rareș și-a pierdut tronul.
După trei ani de pribegie, Petru Rareș a revenit însă la conducerea Moldovei. În 1541, cu sprijinul sultanului, el a reintrat în țară și l-a înlăturat pe Alexandru Cornea, care fusese instalat între timp pe tron. A început astfel cea de-a doua domnie a sa, care avea să dureze până la moarte.
Revenirea la tron a fost însoțită de represalii împotriva unor boieri considerați responsabili pentru căderea sa din 1538. Printre cei executați s-au numărat Mihu și Trotușan, figuri importante ale boierimii moldovenești. Episodul ilustrează una dintre caracteristicile domniei lui Petru Rareș: confruntarea permanentă dintre autoritatea domnească și marile familii boierești.
Dincolo de conflictele politice și militare, domnia lui Petru Rareș este legată de una dintre cele mai strălucite perioade ale artei medievale moldovenești. În timpul său au fost ridicate sau refăcute importante monumente religioase, iar bisericile ctitorite de el și de familia sa au fost împodobite cu celebrele fresce exterioare care au făcut cunoscută arta medievală moldovenească în întreaga lume.
Printre cele mai cunoscute ctitorii asociate lui Petru Rareș și familiei sale se numără mănăstirile Probota și Humor, precum și biserica din Moldovița, ctitorită de episcopul de Roman, Grigorie Roșca, văr al lui Petru Rareș. Frescele exterioare ale unor astfel de monumente, realizate în secolul al XVI-lea, reprezintă una dintre cele mai originale expresii ale artei medievale din spațiul românesc. Mai multe dintre aceste biserici fac astăzi parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Personalitatea lui Petru Rareș a fost una contradictorie. A fost un domnitor ambițios, curajos și preocupat de afirmarea Moldovei într-o perioadă în care marile puteri vecine exercitau o presiune permanentă asupra principatului. În același timp, politica sa externă a fost marcată uneori de calcule riscante, iar înfrângerea din 1538 a demonstrat limitele posibilităților militare și diplomatice ale Moldovei.
Cronicarul Grigore Ureche îi face însă un portret elogios, subliniind asemănarea dintre fiu și tată:
„Cu adevărat era ficior lui Ștefan vodă celui Bun, că întru tot simăna tatâne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia, lucruri bune făcea, țara și moșiia sa ca un păstor bun o socotiia, judecată pre direptate făcea.”
Petru Rareș a murit la 3 septembrie 1546, la Suceava, la vârsta de aproximativ 50-60 de ani. A fost înmormântat la Mănăstirea Probota, una dintre ctitoriile sale, unde își doarme somnul de veci alături de Doamna Elena.
