98 de ani de la nașterea Înaltpreasfințitului Antonie Plămădeală, basarabeanul de la Stolniceni, care a ajuns Mitropolit al Ardealului

În urmă cu 98 de ani, în satul Stolniceni, raionul Hâncești, pe atunci județul Lăpușna, se năștea Antonie (Leonida) Plămădeală, unul dintre cei mai însemnați teologi și autori de literatură religioasă din secolul XX din România. Filosof, om de cultură, istoric și eseist, membru de onoare al Academiei Române, a strălucit în viața culturală și în viața Bisericii în ciuda prigoanei regimului comunist.

S-a născut pe 17 noiembrie 1926, iar între 1937 și 1944 și-a făcut studiile la Seminarul Teologic din Chișinău. În perioada 1944-1945, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi ale Institutului Teologic Universitar din Cluj.

A intrat în monahism la Mănăstirea Prislop, la vârsta de 23 de ani. În 1949, este arestat pentru susținerea Basarabiei și încarcerat în penitenciarul din Jilava, fiind deținut politic timp de șase ani, până în 1956. După aceea, a fost exclus din mănăstire și nevoit să fie muncitor în diferite întreprinderi.

Din 1968, şi-a reluat activitatea de cleric, la început ca secretar al Institutului Teologic din Bucureşti. În 1970 a plecat în Marea Britanie unde, un an mai târziu, şi-a luat doctoratul în teologie la Heythrop College din Oxford.

În 1979 a fost numit episcop al Buzăului şi din 1982 arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului. Ca mitropolit al Ardealului, s-a distins printr-o intensă activitate de refacere a lăcaşurilor de cult, întemeieri de muzee, restaurări ale unor seminarii şi de ocrotire a monumentelor religioase, istorice şi de artă. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1992.

„Dumnezeu nu vrea în niciun caz să fie urmat de oameni lipsiți de personalitate, de oameni lipsiți de identitate. Dimpotrivă, vrea ca cei care-L urmează să aibă personalitate, să aibă identitatea lor, să aibă demnitatea lor, să știe ce fac, să fie responsabili pentru ceea ce fac. Lepădarea de sine nu înseamnă ura de sine, ci lepădarea de egoism. Numai așa se reconciliază porunca iubirii de sine cu porunca lepădării de sine și ies din contradicție. Lepădarea de sine e renunțarea supremației lui Eu asupra lui Tu, cum spunea cineva, întoarcerea la egalitate, la frățietate, la iubire. Dumnezeu vrea de la noi iubire și unitate. Va să zică, acolo unde nu e unitate, slăbește și credința în Dumnezeu”, scria Înaltpreasfințitul Antonie Plămădeală.

A murit la Sibiu, după o lungă şi grea suferinţă, în data de 29 august 2005. Este înmormântat la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov. Din anul 2006, Biblioteca publică raională din municipiul Hâncești îi poartă numele.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...