Locuitorii din orașul Căușeni și din șase sate din raioanele Cantemir, Criuleni, Florești, Dondușeni, Drochia și Ocnița își aleg azi primarii în cadrul unui scrutin local nou. În total, în cele șapte localități au fost deschise 15 secții de votare unde sunt așteptați peste 25 de mii de alegători.
Până la această oră, prezența la vot depășise cinci la sută, ceea ce înseamnă că la urne s-au prezentat peste 1400 de persoane.
Pentru funcția de primar în cele șapte localități au fost înregistrați 38 de candidați, dintre care 28 sunt desemnați de partide, iar alți 10 candidează independent.
Pentru aceste alegeri locale noi, Comisia Electorală Centrală a tipărit peste 25 200 de buletine de vot, dintre care 20 195 în limba română și 5 047 în limba rusă. Alegerile sunt monitorizate de 25 de observatori naționali acreditați de către CEC.
Amintim, alegerea primarului are loc în orașul Căușeni, în comuna Iliciovca, raionul Florești, în comuna Boșcana, raionul Criuleni, în satul Arionești, raionul Dondușeni, în comuna Antonești, raionul Cantemir, în satul Clocușna, raionul Ocnița, și în satul Popeștii de Jos, raionul Drochia.