
Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți, într-un grav accident de circulație, produs în această noapte, în jurul orei 02:15, pe traseul G-17, în apropiere de orașul Rîșcani.
Conform informațiilor preliminare, o mașină condusă de un bărbat de 28 de ani, fără permis de conducere, care avea trei pasageri la bord, a intrat într-un copac, după ce șoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive.
În urma impactului, doi pasageri, bărbați de 33 și 31 de ani, au murit pe loc, iar șoferul și un alt pasager minor de 15 ani au fost răniți grav, fiind transportați de urgență la spital.
Poliția efectuează investigații pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.