
Publicația online ZIUA de la Chișinău a încheiat luni, 27 aprilie, un acord de parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Moldova-China (CCIMC). Scopul acestei inițiative este de a promova oportunitățile de afaceri și investiții moldo-chineze și de a informa publicul larg cu privire la relațiile comerciale dintre Republica Moldova și unul dintre cei mai importanți poli economici ai lumii.
Semnarea acordului a avut loc la sediul ZIUA de pe strada Armenească din Chișinău. Din partea Redacției, la eveniment au participat Eleonora Marian, administratorul SRL ZIUA Media, alături de Nicolae Federiuc, coordonator editorial, și George Iosip, redactor-șef, iar Camera de Comerț și Industrie Moldova-China a fost reprezentată de președintele acesteia, Boris Foca.
Prin acest contract, părțile și-au propus să dezvolte un parteneriat strategic, care presupune promovarea reciprocă și organizarea în comun a unor acțiuni publice, în sprijinul oamenilor de afaceri din Republica Moldova, dar și pentru a aduce în atenția publicului larg detalii relevante privind relațiile comerciale, investiționale și socio-culturale moldo-chineze.


Camera de Comerț și Industrie Moldova-China activează ca o platformă strategică dedicată consolidării relațiilor economice bilaterale, având ca misiune principală promovarea exporturilor moldovenești pe piața chineză și atragerea investițiilor străine în Republica Moldova.
Organizația facilitează parteneriate directe între antreprenori prin organizarea de misiuni economice și delegații la evenimente internaționale de prestigiu, precum Canton Fair sau Automechanika Shanghai, oferind totodată suport logistic și informațional pentru accesarea inovațiilor tehnologice și dezvoltarea comerțului și industriei.
Mai multe despre activitatea acestei instituții aflați în ediția de astăzi a emisiunii Contrasens, de la Boris Foca, președintele CCIMC, care a fost oaspetele jurnaliștilor George Iosip și Nicolae Federiuc. Emisiunea va fi publicată la ora 18:00, pe platformele online ale ZIUA.