Acum 208 ani, în 28 august 1817, începea oficial colonizarea Basarabiei, anexată de doar cinci ani de Imperiul Rus, cu etnici germani, veniți în special din fostele regate și ducate Bavaria și Wurtemberg, regiuni din sudul actualei Germanii. Colonizarea a început oficial în urma unui ordin emis de țarul Rusiei, Alexandru I, deși procesul începuse încă din 1813, când în Bugeac fusese create primele colonii cu germani din Polonia.
Comunitățile au fost atrase de guvernarea țaristă printr-un șir de privilegii și înlesniri. Noii coloniști erau scutiți de toate impozitele şi obligaţii pe o perioadă de 10 ani, iar familiilor sărace li se oferea o sumă de 270 de ruble pentru stabilirea la locul nou. Fiecare familie primea și un teren agricol de 60 de desetine, adică 65 de hectare și un ajutor zilnic de cinci copeici de persoană pentru alimentare până la prima recoltă de cereale. Un alt aspect important era că toți acești coloniști erau eliberaţi de recrutare militară, aveau dreptul să-şi construiască propriile biserici şi să-şi promoveze tradiţiile religioase. Totuși, în pofida privilegiilor şi asistenţei acordate pentru construcţia de case, condiţiile de viaţă pentru coloniştii germanii, mai ales în primele două decenii, s-au dovedit a fi destul de anevoioase. Frigul, foamea, epidemiile au luat viaţa multora dintre ei.
Au fost însă instituite și condiții stricte pentru emigrare, printre care unul dintre mebri să aibă o meserie, cum ar fi croitor, fierar, olar, zidar sau agricultor.
Primii colonişti au venit în actualele localități Borodino și Tarutino din raionul Bolgrad al regiunii Odesa, după care coloniile s-au extins în tot sudul Basarabiei, în Arțiz, Șabo, Sărata, dar și în Alexanderfeld, Marienfeld, Bergdorf (Cazangic), actuale localități în sudul R. Moldova. De-a lungul istoriei de peste 120 de ani a așezărilor, germanii au dezvoltat în sudul Basarabiei o comunitate prosperă, autonomă și având o etică profund religioasă. Ca minoritate, într-o varietate diversă de comunități etnice și religioase, au conviețuit cu românii moldoveni, ucraineni, bulgari, găgăuzi, evrei și alte grupuri etnice, într-o vecinătate liniștită.
Potrivit datelor Academiei de Științe a Moldovei, privilegiile oferite de administrația țaristă au durat peste 50 de ani, până în 1871, când deja ţarul Alexandru al II-lea anulează, printr-un ordin, vechile libertăţi, fiind dizolvat și Comitetul de asistenţă socială pentru comunitatea germană din sudul Imperiului Rus. Coloniştii, pentru prima dată, au fost supuşi serviciului militar obligatoriu, care în armata rusă dura de la 6 la 15 ani. Recrutarea militară obligatorie, pusă în aplicare începând cu anul 1874, a fost însă respinsă de etnicii germani din motive religioase, care majoritar erau luterani, şi percepută de ei ca o încălcare a promisiunilor făcute de țarul Alexandru I. Începând cu 1881, coloniştii germani sunt obligaţi să-şi ia și cetăţenia rusă, iar limba rusă devine limba de predare în şcoală. Toate acestea pun începutul rusificării coloniştilor germani, acțiuni soldate cu un val de emigrare din sudul Basarabiei, în special, în Statele Unite.
De la începutul colonizării, comunitatea germană a fost într-o continuă creștere. De la 6500 de oameni, în 1826, până la peste 35 de mii în 1861, iar în perioada interbelică, în timpul României Mari, numărul acestora număra deja peste 93 de mii, cu o pondere de 3 la sută din totalul populației din provincie.
Agricultura a fost sursa de bază ce asigura existenţa coloniştilor germani din Basarabia. Principalele produse cultivate erau cerealele, oleaginoasele, leguminoasele, produsele viticole, precum şi creşterea cailor şi bovinelor. Printre primii colonişti germani se aflau nu numai agricultori, dar şi mulţi meşteşugari. În unele din localităţi ei au format ateliere industriale care produceau instrumente şi utilaje pentru necesităţile gospodăriilor agricole. Vestite pentru calitatea lor erau căruţele coloniştilor, fabricate în localităţile Teplitz, Alt-Posttal şi Wittenberg.
În perioada României Mari, comunitățile de germani au înregistrat cea mai bună dezvoltare. Pentru reprezentarea intereselor culturale şi politice ale coloniștilor, în august 1920 a fost format Consiliul Popular German pentru Basarabia. Începând cu 1919 şi până în 1937, minoritatea germană a fost reprezentată în Parlamentul de la Bucureşti. De asemenea, presa în limba germană se lansează tocmai în perioada interbelică. În 1919 apare primul ziar propriu Deutsche Zeitung Bessarabiens, iar în 1920 – Deutscher Volkskalender fur Bessarabien, ambele tipărite la Tarutino.
Începutul strămutării germanilor a început, după ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, în iunie 1940. În luna septembrie a aceluiași an a fost creată Comisia germano-sovietică care avea drept scop organizarea strămutării coloniştilor. Până la sfârşitul lunii octombrie 1940 a fost încheiată strămutarea a 93 500 de germani din Basarabia.
Procesul de strămutare a fost decis în urma pactului sovieto-german. Operațiunile au fost coordonate de ofițerii SS și NKVD, cei mai mulți fiind trimiși în Polonia ocupată. La începutul anului 1945, au trebuit să fugă și să își creeze o nouă viață în Germania divizată.
