Acum 101 ani, în 15 septembrie 1924, a fost declanșată așa-zisa revoltă a țăranilor din Tatarbunar, sudul Basarabiei, care, de fapt, a fost o incursiune sovietică pusă la cale de o
Acum 101 ani, în 15 septembrie 1924, a fost declanșată așa-zisa revoltă a țăranilor din Tatarbunar, sudul Basarabiei, care, de fapt, a fost o incursiune sovietică pusă la cale de o
Acum 208 ani, în 28 august 1817, începea oficial colonizarea Basarabiei, anexată de doar cinci ani de Imperiul Rus, cu etnici germani, veniți în special din fostele regate și ducate
Astăzi se împlinesc 109 ani de când Regatul României intra oficial în Primul Război Mondial alături de Antanta, acel bloc militar, cunoscut și ca Tripla Înțelegere, format din Franța, Marea
Acum 86 de ani, la Moscova, se semna cunoscutul Tratat de neagresiune dintre URSS și Germania Nazistă, care a avut consecințe devastatoare pentru Basarabia. Pactul a fost semnat în capitala URSS
Zi neagră pentru românii din Basarabia. Acum 85 de ani, în 2 august 1940, fostul dictator sovietic Iosif Stalin a decis crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Evenimentul fost un moment
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie și a Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia va avea loc în data de 3 august la Chișinău, anunță Mitropolia Basarabiei. Evenimentul
Astăzi este marcată Ziua de comemorare a victimelor deportărilor regimului comunist. Tot astăzi, se împlinesc 76 de ani de una dintre cele negre pagini din istoria recentă a românilor dintre
Agenția Națională a Arhivelor a publicat un șir de fotografii ce relatează acțiunile militare din ziua de 28 iunie 1940, când trupele sovietice au invadat România, având comanda directă a
27 iunie 1940. Moscova îi transmite Bucureştiului a doua notă ultimativă prin care îi cere să evacueze Basarabia şi Nordul Bucovinei în termen de patru zile. Termenul limită fixat era
Pe 28 iunie 1940, armata sovietică a ocupat Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Raptul teritorial a fost consecinţa Pactului de neagresiune Molotov–Ribbentrop, încheiat la Moscova pe 23 august 1939
Astăzi se împlinesc 84 de ani de la primul dintre cele trei valuri de deportări staliniste din Basarabia și Bucovina de Nord. În iunie 1941, aproximativ 30 de mii de
Atac frontal asupra identității românești a populației dintre Prut și Nistru. Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării cere redenumirea disciplinei școlare „Istoria Românilor”, pe care o califică drept discriminatorie. Într-un
Românii îi aduc azi un omagiu marelui istoric, erudit, enciclopedist și academician de talie internațională Nicolae Iorga. Se împlinesc 154 de ani de la nașterea marii personalități a României Mari,
Istoria Basarabiei a fost frântă în 1940 printr-un act de forță al imperiilor totalitare. La 28 iunie 1940, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov dintre Stalin și Hitler, URSS a emis un
Pierderea cetățeniei române de către basarabeni a fost un proces desfășurat între anii 1944-1947, nicidecum un eveniment unic cum se încearcă acum acreditarea ideii că basarabenii ar fi pierdut cetățenia
Astăzi se împlinesc 213 ani din ziua în care Moldova a fost ruptă în două, iar partea de est, numită ulterior Basarabia, a fost anexată de imperiul rus. Este ziua
Ambasada României la Chișinău a inaugurat marți, 29 aprilie, Parcela de Onoare din Opaci, raionul Căușeni, închinată eroilor din regimentele 2 Dorobanți si 55 Infanterie căzuți în lupta pentru eliberarea
Anul 1945. Europa este ruinată de război, iar Basarabia şi alte câteva regiuni ale URSS sunt lovite de o secetă cumplită. În pofida calamităţii naturale, regimul sovietic de ocupatie a
Victimele foametei organizate de regimul stalinist în Basarabia din anii 1946-1947 au fost comemorate la Avdarma, autonomia găgăuză. Evenimentul a inclus o ceremonie de depunere de flori la Memorialul „Colțul
Mitropolitul Petru al Basarabiei a transmis un mesaj cetățenilor români din Republica Moldova, în contextul alegerilor prezidențiale din România. Potrivit lui, pentru românii din Basarabia, această chemare are o semnificație
Victimele regimului comunist din actuala Republică Moldova au fost comemorate marți în orașul Timișoara, din România, prin inaugurarea unei expoziții foto-documentare la Memorialul Revoluției, transmite Mitropolia Banatului a Patriarhiei Române.
Acum 146 de ani, la început de septembrie 1878, deputații de la București luau act de Tratatul dureros de la Berlin, încheiat două luni mai devreme în urma războiului câștigat
Cu fanfară, garoafe și drapele roșii, mai mulți politicienii rusofili de la Chișinău, printre care Igor Dodon, Vladimir Voronin, Vasile Tarlev și alții, însoțiți de reprezentanți ai ambasadelor Rusiei și
Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la al doilea și cel mai mare val de deportări staliniste, sâmbătă, 6 iulie, în Piața Marii Adunări Naționale va fi amenajată,
Astăzi se împlinesc 83 de ani de la primul dintre cele trei valuri de deportări staliniste din Basarabia și Bucovina de Nord. La aproape un an de la ocuparea teritoriilor
Ceremonie solemnă în apropriere de punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe. A fost dezvelit un monument ridicat în memoria eroilor Regimentului 5 de grăniceri din Cetatea Albă, care și-au pierdut
Astăzi se împlinesc 82 de ani de la eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord din ghearele regimului stalinist, după ce au fost ocupate în iunie 1940 de trupele sovietice, în
Astăzi se împlinesc 74 de ani de la al doilea și cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul sovietic
Astăzi se împlinesc 82 de ani de la primul dintre cele trei valuri de deportări staliniste din Basarabia și Bucovina de Nord. În jur de 30 de mii de români
Nu demult, apărea într-un ziar de mare tiraj și cu îndelungată tradiție un articol care începea cu formula „Mitul conștiinței naționale la români” și care avea un paragraf cu titlul