Mitropolitul Petru al Basarabiei, mesaj în contextul alegerilor de peste Prut: „Fiecare vot este o contribuție pentru o Românie unită în hotare, pentru un viitor în care Basarabia să fie, din nou, România”

Mitropolitul Petru al Basarabiei a transmis un mesaj cetățenilor români din Republica Moldova, în contextul alegerilor prezidențiale din România. Potrivit lui, pentru românii din Basarabia, această chemare are o semnificație aparte, „iar fiecare vot este o contribuție pentru o Românie unită în hotare, pentru un viitor în care Basarabia să fie, din nou, România”. 

„România, patria noastră, este nu doar Țara Mamă, ci și leagănul identității noastre, țara pentru care înaintașii noștri s-au jertfit și s-au rugat. Noi, cei de aici, care ne simțim mereu o parte vie a națiunii române, trăim cu dorința reîntregirii neamului și a hotarelor sale, în duh de pace, credință și iubire”.

Mitropolitul Petru a adăugat că acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de un conducător care să continue lupta pentru idealurile pentru care au luptat înaintașii noștri, de la făuritorii Marii Uniri până la martirii Basarabiei. 

„Avem nevoie de un președinte care să pună în centrul misiunii sale dragostea pentru popor și pentru Biserică, credința în Dumnezeu și respectul față de valorile naționale, fără de care România și neamul românesc nu pot dăinui. Apostolul Pavel ne îndeamnă: „Toate să le faceți cu dragoste” (1 Corinteni 16, 14). Prin urmare, participarea noastră la vot nu este doar o obligație cetățenească, ci și o mărturie a dragostei față de țară, față de viitorul copiilor și nepoților noștri. Fiecare vot este o contribuție pentru o Românie unită în hotare, dreaptă și puternică, pentru un viitor în care Basarabia să fie, din nou, România”, a nuanțat ÎPS Petru.

Înaltpreasfințitul Petru a mai spus că, în calitate de cetățeni români, ne reafirmăm apartenența la spațiul european, care oferă un cadru de păstrare și promovare a valorilor noastre spirituale și culturale. „România, țara noastră de dor, este puntea de legătură cu această familie de națiuni, iar votul nostru exprimă nu doar o opțiune politică, ci și o angajare în viitorul comun al întregii comunități.

„Așa cum Mântuitorul ne-a îndemnat să fim „lumina lumii” (Matei 5, 14), să folosim această ocazie pentru a contribui la luminarea și binecuvântarea viitorului țării noastre. Prin fiecare vot exprimat, punem o piatră la temelia unei societăți mai drepte, mai unite și mai binecuvântate. Iubiți credincioși, vă îndemnăm ca duminică, 24 noiembrie, să mergeți la secțiile de votare, în România sau în secțiile special organizate în Republica Moldova, și să vă exercitați acest drept sfânt cu conștiința împăcată că ați făcut ceea ce ține de voi pentru binele țării și al neamului românesc, cu nădejdea că lucrarea noastră comună va da roade binecuvântate. Să ne rugăm împreună Bunului Dumnezeu să lumineze inimile și mințile tuturor românilor, să ne dăruiască unitate, pace și biruință în toate cele bune! Credem cu tărie că prin credință, dragoste și jertfelnicie, reîntregirea neamului românesc este posibilă, spre slava lui Dumnezeu și binele întregii națiuni”, a mai spus Mitropolitul. 

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...