
În 9 ianuarie 1993, la vârsta de 99 de ani, în Statele Unite s-a stins din viață Anton Crihan, militant convins pentru Întregirea României, deputat al Sfatului Țării și fruntaș al vieții politice din Basarabia interbelică. Deși aflat în exil, în diaspora românească din SUA, fiind și unul dintre liderii acestei comunități, a reușit, spre sfârșitul vieții, să fie martor al căderii comunismului în România și obținerea independenței Republicii Moldova.
Anton Crihan s-a născut în în 1893, în Sângerei, județul Bălți. După studiile liceale terminate la Bălţi, Anton Crihan a urmat Facultatea de Științe Economice din Odesa și pe aceea de Drept din București, dându-și doctoratul în științe politice și economice la Paris.
Aflându-se la Odesa, a participat la elaborarea statutului cohortelor moldovenești, iar mai târziu a înființat la Chișinău primele cohorte militare, pe care le conduce. Participă și ia cuvântul la Congresul Țăranilor din 1917. Face parte din comitetul care organizează mitingul celor 10.000 de participanți de la Odesa. Are misiunea să intre în Comitetul Central al Ostașilor Moldoveni de la Chișinău, pentru a anihila intrigile oponenților care duceau o acțiune împotriva Unirii.
Anton Crihan a fost membru al biroului pentru organizarea Sfatului Țării și apoi deputat în acest for parlamentar. La începutul anului 1918 a făcut parte din delegația care a plecat la Iaşi, pentru a informa guvernul român asupra situației din Basarabia.
A fost membru al Guvernului României în perioada interbelică. A reprezentat în mai multe legislaturi județul Soroca în Parlamentul de la București, între anii 1919 și 1932. A fost profesor universitar la Iași și Chișinău. La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial fuge în Iugoslavia și apoi în Franța. De acolo, în 1951, la vârsta de 58 de ani, emigrează în SUA și devine membru al Comitetului Național Român din exil.
„A fost o mare bucurie pentru basarabeni și pentru toți românii. Am avut cinstea și norocul să fiu printre cei ce au înfăptuit unirea. Să faci unirea nu era decât firesc, noi fiind români după origine, limbă, trecut, tradiții și obiceiuri. Rușii, după ce în 1812 ne-au rupt pe nedrept și în mod viclean din vechea Moldovă, s-au purtat față de noi cum se poartă toți cuceritorii. Au desființat autonomia pe care ne-o acordaseră, au interzis întrebuințarea limbii românești rând pe rând în administrație, justiție, școală, biserică cu scopul de a ne rusifica. Ce putea fi mai firesc decât să ne folosim și noi de primul prilej pentru a ne despărți din brațele lor „prea iubitoare” care puteau să ne înăbușe de-a binelea și să ne întoarcem la trunchiul de care am fost desprinși”, declara Anton Crihan într-un interviu din 1988, în contextul împlinirii a 70 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
În SUA a scris articole și cărți în care a militat pentru unirea Basarabiei cu România. Tot în SUA s-a căsătorit cu Olivia Lula, exilată din România din orașul Deva. A fost unul dintre liderii diasporei românești, publicând diverse lucrări în care susținea reunificarea Basarabiei cu România.
Anton Crihan a murit în Saint-Louis, Statele Unite, iar la dorința sa testamentară a fost reînhumat la Cimitirul Central din Chișinău.