Agricultorii Asociației „Forța Fermierilor” sunt gata să protesteze din nou. Potrivit lor, situația în sectorul agrar este dezastruoasă, caracterizată prin prețuri derizorii la recolta nouă, costuri exorbitante de producere și presiunea enormă a creditorilor asupra fermierilor. Mai mult, ei spun că au fost înregistrate cazuri cazuri când organizațiile de creditare nebancară deposedează agricultorii de tehnica agricolă din cauza ratelor neachitate.
Printre revendicările fermierilor se numără organizarea imediată a unei întâlnirii cu prim-ministru Dorin Recean, aprobarea urgentă a regulamentelor privind alocarea compensațiilor pentru grâu și orz și repartizarea motorinei din România.
De asemenea, fermierii solicită introducerea, prin intermediul unei decizii a CSE, a unui moratoriu până în 31 decembrie 2023 la achitarea datoriilor producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii, care cultivă preponderent cereale și oleaginoase atât către creditorii privați, cât și către bugetul public național, cu interzicerea executării silite a obligațiunilor și declanșării procedurilor de insolvență. O altă revendicare vizează crearea pentru perioada vara-toamna a unor coridoare speciale vamale pentru exportul cerealelor și oleaginoaselor autohtone.
Ei au anunțat astăzi că dacă până în 14 august revendicările lor nu vor fi îndeplinite, atunci lunea viitoare vor scoate tehnica agricolă pe străzi. Ministerul Agriculturii nu a venit deocamdată cu vreo reacție.