Ambasadorul României a discutat cu liderii PSDE despre parcursul european al R. Moldova

Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a primit vizita conducerii Partidului Social-Democrat European (PSDE), reprezentată de președintele Ion Sula și vicepreședintele Eremei Priseajniuc, la sediul ambasadei de la Chișinău. În cadrul întrevederii, ambasadorul a reiterat sprijinul ferm al României pentru parcursul pro-european al Republicii Moldova.

„Am avut o discuție foarte bună despre rezultatele alegerilor locale din luna noiembrie, precum și despre planurile PSDE de a lucra împreună cu partidele pro-europene pe calea integrării R. Moldova în Uniunea Europeană. Le-am urat succes în planurile de viitor și am reiterat sprijinul României pentru sprijinirea parcursului pro-european al Republicii Moldova”, a transmis Cristian-Leon Țurcanu într-o postare pe Facebook,

La rândul său, președintele PSDE, Ion Sula, a asigurat că partidul său va depune toate eforturile necesare pentru a asigura parcursul european al țării, evitând orice încercare de deturnare a acestuia.

„Avem în echipă oameni profesioniști și cu experiență care pot contribui cu soluții concrete la avansarea țării în drumul său european și la creșterea bunăstării cetățenilor. Am exprimat gratitudine României pentru sprijinul constant acordat țării noastre, inclusiv în realizarea dezideratului său european”, a transmis liderul PSDE.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram