Un atac rusesc cu rachete a vizat capitala Ucrainei miercuri dimineaţa, rănind zeci de persoane, potrivit primarului orașului, Vitalie Kliciko. „În total, în urma atacului nocturn al inamicului, 53 de persoane au fost rănite. 20 dintre ele, inclusiv doi copii, au fost internate. 33 de răniți, 20 de copii printre aceștia, au fost tratați de medici pe loc”, a declarat Kliciko.
Șeful administrației militare a capitalei Ucrainei, Serghei Popko, a declarat că au fost înregistrate „aproximativ zece cazuri de cădere de fragmente” din rachete, în special în cartierul Desnianski, unde 17 locuitori, inclusiv șapte copii, au fost evacuați dintr-o clădire în flăcări.
La rândul lor, Forțele Aeriene Ucrainene au spus că Rusia a lansat atacul „exact la 03:00 dimineața, trimițând zece rachete balistice către Kiev, care însă au fost doborâte.
Acesta este al doilea atac asupra Kievului într-o săptămână. Luni, opt rachete rusești care zburau spre capitală au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană, au declarat autoritățile de la Kiev. Patru civili au primit asistență medicală.
Odesa a fost, de asemenea, supusă bombardamentelor rusești, a scris primarul orașului, Ghenadie Truhanov, pe Telegram . „Din păcate, există victime”, a spus el, fără a oferi cifre. Potrivit Forțelor Armate ucrainene, dronele iraniene au fost doborâte deasupra orașului.