ATITUDINI | Doru Petruți: PAS și Maia Sandu au mai spus că au înțeles mesajul cetățenilor. Dar n-a urmat o schimbare reală, ci o sfidare și mai mare

Știu, pentru mulți poate suna paradoxal, chiar neverosimil, dar acesta poate fi un moment bun pentru PAS, în ciuda faptului că mulți consideră că tot ce se întâmplă îi îngroapă! Crizele reale au uneori această calitate: obligă un partid să vadă ceea ce a refuzat ani la rând să vadă. Îi pot trezi. Îi pot forța să se corecteze. Îl pot salva, dacă mai există luciditate, voință și capacitate de schimbare.

Discursul lui Igor Grosu este, în sine, un discurs bun și necesar. El marchează o recunoaștere a unor probleme și sugerează că ar putea urma acțiuni concrete. Dar problema fundamentală este alta: acest discurs vine foarte târziu și vine pe fondul unei autorități politice slăbite, al unei încrederi publice erodate și al unei imagini personale afectate de ani de abordări superficiale, glumițe și reacții lipsite de gravitatea pe care o cere exercitarea puterii. Semnalele sunt tot mai clare că nu controlează prea bine nici această situație.

Igor Grosu anticipează foarte bine că va fi foarte greu să fie crezut acum. Nu pentru că oamenii resping ideea de curățenie internă, ci pentru că întrebarea firească este: de ce abia acum? De ce după atâția ani de guvernare? De ce după ce semnalele au fost ignorate, minimalizate sau tratate ca atacuri politice?

Momentul este cu atât mai dificil pentru PAS cu cât vine la scurt timp după un congres care nu a transmis nici reformă internă autentică, nici competiție reală, nici asumare serioasă. A fost, mai curând, un exercițiu de confirmare a propriei suficiențe politice. Iar acum, realitatea revine dur peste un partid care a confundat prea mult timp disciplina internă cu vitalitatea politică și loialitatea cu competența.

Mai există un element care agravează situația: contextul social. După cinci ani în care PAS a avut puterea, după ani în care a administrat bugetul public și instituțiile statului, partidul a ajuns să ceară bani de la oameni într-un moment în care aceiași oameni văd cum au fost gestionate resursele și funcțiile publice tocmai de către ei. Aici nu mai este doar o problemă de comunicare. Este o problemă uriașă de credibilitate.

Episodul legat de reformă fiscală arată aceeași carență structurală. Să lansezi public o asemenea temă fără o evaluare serioasă, fără o analiză sociologică, fără să înțelegi limitele sociale și politice ale unei astfel de măsuri, fără să știi ce poate fi explicat, ce poate fi susținut și ce nu poate fi forțat, înseamnă să nu înțelegi și să ignori constant mecanismele de percepție care te plasează constant în aria incompetenței.

PAS mai are o problemă majoră: în acest moment, PAS-ul arată întregului public că ei luptă acum cu ei, între ei, nu pentru oameni, nu cu opoziția. Luptă cu propriile rețele, cu propriile slăbiciuni, cu propriile aranjamente, cu propriile compromisuri. În loc să existe o confruntare politică serioasă despre economie, sărăcie, instituții, justiție, administrație și viitorul țării, agenda publică este ocupată de problemele interne ale partidului de guvernare.

Dar și acest lucru este consecința unei strategii asumate de PAS. Ani la rând, PAS a preferat să sufoce opoziția, nu să o înfrunte politic. A preferat să niveleze spațiul public, nu să accepte pluralismul. A preferat să transmită că nu există alternativă, nu să demonstreze prin rezultate că este cea mai bună alternativă. O putere care s-a închis în sine și care a degradat.

De această dată, PAS nu se mai poate sprijini nici măcar pe figura politică în numele căreia mulți cetățeni au acceptat sau au trecut cu vederea multe derapaje. Strategii partidului, dacă mai există o gândire strategică reală acolo, trebuie să își pună întrebări foarte serioase: cui a folosit poziționarea recentă a președintei Maia Sandu plină de habarnism? Pe cine a ajutat? A întărit instituțiile sau a accentuat impresia că statul depinde de reacții individuale și de garanții personale?

Este surprinzător să vezi cum discursul prezidențial a coborât la nivelul unor garanții politice oferite în regim de partid, în loc să fie construit pe acțiuni instituționale clare. Dar aceasta este una dintre marile erori din ADN-ul politic al PAS: înlocuirea construcției instituționale cu eroisme personale. Ani la rând, partidul a mizat mai mult pe imaginea unor oameni decât pe funcționarea unor instituții. Rând pe rând, vocile PAS (uneori prezentate ca mari eroi și reformatori) s-au scufundat și au tras după ei și instituțiile.

Un stat nu poate funcționa pe voci individuale, oricât de sonore ar fi ele. Un stat funcționează prin instituții credibile, prin proceduri, prin responsabilitate, prin competență administrativă și prin politici publice care produc rezultate pentru cetățeni. Instituțiile au fost aduse la cele mai scăzute praguri de încredere (inclusiv mass media), iar acest lucru este incontestabil. În așa momente nu mai poți invoca bunele intenții pentru că asta nu ține loc de rezultate.

De aceea, este esențial ca PAS să înțeleagă sincer cum a ajuns aici. Nu doar cine a greșit punctual, nu doar cine trebuie demis, nu doar cine devine țap ispășitor. Întrebarea reală este cum a fost posibil ca un partid venit la putere cu un mandat atât de puternic de reformă să ajungă într-o asemenea criză de încredere tocmai legat de tema reformelor.

Un rol important în această poveste îl are raportarea PAS la societatea civilă și, mai ales, la presa independentă. Ani la rând, presa favorabilă puterii a ales să nu incomodeze guvernarea. În loc să pună întrebări grele, a preferat să protejeze. În loc să arate problemele reale din țară, a preferat să le relativizeze. În loc să verifice puterea cu aceeași severitate cu care verifica adversarii puterii, a acceptat deseori rolul de instrument al unei narațiuni politice. Aceasta este una dintre marile ironii ale momentului: PAS riscă astăzi să devină victima unui ecosistem mediatic care, ani la rând, l-a protejat. O presă care nu spune la timp adevărul puterii nu ajută puterea. O slăbește. O izolează. O face să creadă că realitatea este aceeași cu imaginea construită în studiouri, sondaje și comentarii convenabile.

Am văzut ani la rând sondaje reale cenzurate, iar altele prezentate fără suficientă prudență sau cu estimări grosolane, în permanență în favoarea PAS și Maiei Sandu, experți polivalenți chemați să confirme aceeași direcție, dezbateri în care problemele sociale profunde au fost împinse la margine, iar orice alternativă politică a fost tratată din start ca ilegitimă. S-a construit, conștient sau nu, imaginea unui partid indispensabil și a unei figuri politice aproape intangibile. În toate astea, presa independentă a jucat un rol major și a slăbit zi de zi, an de an acest partid și toate guvernările PAS. Numai că democrația nu funcționează cu partide sacralizate și lideri protejați de critică.

În campaniile electorale, aceeași parte a spațiului mediatic a ținut lecții de etică și deontologie pentru toți ceilalți, în timp ce a acceptat standarde diferite pentru cei aflați de partea „corectă”. S-au investigat cu intensitate adversarii, dar s-au tratat cu maximă ignoranță zonele sensibile din proximitatea puterii, fenomen catalogat ca fiind auto-cenzură sau tăcere strategică (extinsă apoi pe ani de zile). S-au văzut conflicte de interese la unii, dar nu și la alții. S-au pus întrebări dure unora, în timp ce alții au beneficiat de prezumții politice generoase.

Dacă ar exista cu adevărat curaj instituțional și jurnalistic, poate am vedea investigații mai serioase despre organizarea alegerilor, despre finanțări, despre rolul unor ONG-uri în procese politice și electorale, despre felul în care s-au construit rețele de influență în jurul puterii. Dar acestea rămân, deocamdată, teme incomode.

PAS a dorit toată puterea și a respins constant ideea unei balanțe reale de control. Cu sprijinul presei „independente” și al societății civile, a promovat imaginea că deține nu doar guvernarea, ci și adevărul. Că nu există alternativă. Că orice critică serioasă este suspectă. Că orice întrebare incomodă servește adversarului. Această logică este profund nocivă. Ea poate câștiga campanii, dar nu poate construi instituții.

Astăzi, ei nici nu mai pot invoca „mâna Rusiei”, războiul cognitiv sau atacurile hibride. Ele au existat, desigur, și nu trebuie ignorate. Dar întrebarea centrală rămâne: cine a adus instituțiile la acest nivel de vulnerabilitate? Cine a numit oamenii în funcții? Cine a stabilit criteriile? Cine a tolerat improvizația? Cine a confundat loialitatea cu meritocrația?

Au mai existat momente în care PAS și Maia Sandu au promis că au înțeles mesajul cetățenilor. Au mai existat declarații despre asumare, corectare și resetare. Dar, de multe ori, după aceste momente a urmat nu o schimbare reală, ci o sfidare și mai mare. Tocmai de aceea, scepticismul public de acum nu este nedrept. Este rezultatul unei experiențe acumulate.

Întrebarea decisivă este dacă PAS mai poate face o redresare reală în condițiile în care nu doar imaginea partidului este afectată, ci și imaginea Maiei Sandu este serios șifonată. Dacă președinta află, așa cum spune, din presă ce se întâmplă în zone esențiale ale statului, atunci avem o problemă serioasă de funcționare instituțională. Dacă știa, problema este și mai gravă. În ambele cazuri, simpla comunicare publică nu mai poate acoperi fondul problemelor.

PAS se află, probabil, în cel mai important moment de după preluarea puterii. Poate folosi această criză ca pe o ocazie de reformă reală sau o poate trata ca pe încă un episod de gestionat mediatic. Poate accepta că problema este sistemică sau poate sacrifica câteva persoane pentru a salva aparențele. Poate începe construcția instituțională pe care a promis-o sau poate continua să se ascundă în spatele acelorași reflexe de partid autosuficient.

Finalul este simplu: această criză nu va fi depășită prin demiteri anunțate public, prin discursuri de circumstanță sau prin noi exerciții de imagine. Va fi depășită doar dacă PAS înțelege că puterea nu se curăță prin lozinci, ci prin instituții; nu se salvează prin protecție mediatică, ci prin adevăr; nu se reconstruiește prin obediență, ci prin competență.

Iar dacă PAS și Maia Sandu nu înțeleg acest lucru acum, atunci criza de astăzi nu va fi momentul care îi salvează. Va fi doar momentul care va arăta, definitiv, că partidul a avut puterea de a schimba statul, dar a ales să se lase schimbat de putere.