ATITUDINI | Igor Klipii: Natura „boroboațelor” pe bandă rulantă denotă existența unor procese extrem de nocive

A apărut, finalmente, o reacție logică și asumată. Este vorba de „explicațiile” făcute de prim-ministrul Tofan. Pe fundalul lipsei de asumare din partea instituțiilor vizate, în primul rând MAE, clarificările domnului prim-ministru privind contextul în care „se desfășoară” vizita delegației din Afganistan sunt, cu siguranță, binevenite.

Ar fi fost cazul ca această reacție să fi venit din partea MAE încă de ieri. Dar avem ce avem. Fie cu bună știință, fie din lașitate, colegii-miniștri au forțat prim-ministrul să-și asume și el olecuțică din consecințele de imagine pentru o problemă cu rădăcini în trecut, adică până la preluarea mandatului. Logica e simplă: atunci când vii într-o echipă străină îți asumi, volens-nolens, tot CV-ul, iar tactica „tăcerii strategice” poate fi aplicată nu doar pentru inamici, în „exterior”, dar și în raport cu coechipierii din Guvern. Funcționează de minune.

Un alt lucru pe care și l-a asumat dl prim-ministru Tofan ține de o problemă extrem de serioasă – disfuncționalitatea instituțională. Din punctul nostru de vedere, absolut subiectiv, desigur, anume aici rezidă explicația pentru debandada din RM, dar și principala provocare pentru noul prim-ministru. Este evident pentru toată lumea că disfuncționalitatea invocată de premier e mai mult decât o comunicare proastă între instituțiile puterii centrale. Ceva „nu se leagă” între ele.

Nu suntem în poziția să dăm sfaturi prim-ministrului. Pentru asta există persoane angajate și bine plătite, inclusiv consilieri „high level”. Totuși, cu titlu de observator civic și nepărtinitor, ne permitem să menționăm că s-ar putea să fie vorba de un proces de „parcelizare” (ca să nu spunem chiar dezagregare) a sistemului instituțional al RM. Nu afirmăm că „proasta comunicare” între instituțiile statului ar fi un fenomen nou, dar natura „boroboațelor” (deja pe bandă rulantă!) denotă existența unor procese extrem de nocive. Ministerele, mult prea numeroase, se comportă tot mai demonstrativ ca niște entități autonome, adevărați feudali pe domeniile lor, iar prim-ministrul nu întotdeauna este perceput de „feudalii ministeriali” drept un „suzeran” în toată legea. Debarcarea premierului precedent este o dovadă în acest sens.

(O situație comparabilă am avut doar pe timpul lui Voronin, cu remarca că, în primul rând, Voronin nu se ascundea după figura prim-ministrului, adică își asuma guvernarea, și, doi, nu se bucura de indulgența totală a „partenerilor strategici”. Era forțat să respecte, totuși, niște „linii roșii”.)

Situația ar fi fost, desigur, alta dacă prim-ministrul ar fi liderul (real) al partidului de guvernare și ar fi putut pune la punct tovărășeii de partid. Nu poate. Această situație duce la impunitate și lipsă de responsabilitate: anumite persoane, și nu doar miniștrii, pot lua decizii dincolo de competențele lor funcționale și chiar profesionale și, ceea ce este cel mai grav, fără a suporta vreo consecință pentru deciziile luate.

Concluzia, pentru moment, ar fi că premierul Tofan va mai avea de „explicat” încă multe boroboațe și ar fi mare păcat dacă partidul de guvernământ îl va utiliza doar pentru asta!

Autor: Igor Klipii