Ce este un intelectual? La prima vedere, e ceva ce are treabă cu intelectul. Așa cum un sportiv este cel ce practică sportul. Atunci când cineva nu mai practică sportul, oricât de multe medalii ar fi adunat la tinerețe, nu mai zicem despre el că e un sportiv, ci un fost sportiv.
Intelectualitatea, „intelihenția” (интелигенция), nu este vreo profesie, ci o clasă socială. În lupta de clase practicată de Lenin, intelectualul era un dușman. Bolșevicii au umplut lagărele de intelectuali. E adevărat. Dar în același timp au fabricat o nouă partidă de intelectuali loiali comunismului și chiar fanatici.
După ce proletarii și țăranii și-au dat în cap cu topoarele și s-au spart cu furcile, lupta a continuat între cele două cete de intelectuali, numiți azi de dreapta și de stânga. Unii buni și alții răi. Un fapt rămâne cert, intelectualul modern a fost mereu angajat ideologic, fie că vorbim de disidenți, fie de călăi.
Intelectualul nu este nici rău, nici bun în sine. A-l opune altor categorii de oameni este o neghiobie. Intelectul nu are nimic de a face cu moralitatea, el este ca mușchiul, ca înălțimea, ca culoarea ochilor – la unii e mai mare, la alții mai mic, la unii mai matematic, la alții mai îndemânatec. Dar niciodată nu este o calitate în sine, ci doar atunci când slujește binele.
La modul ideal, un intelectual niciodată nu ar trebui să facă parte dintr-o tabără. Toți marii intelectuali au fost niște singuratici neînțeleși. Este caracteristic intelectului să rămână în lumea ideilor, căci orice coborâre în lumea certurilor pentru putere și averi îl aduce la nivelul vulgului. Vulgul se ocupă de bârfe, de intrigi, de circul lumii acesteia.
Dacă oamenii superiori discută idei, cei de mijloc discută evenimente, iar vulgul discută persoane (de regulă murdărindu-le), atunci spațiul nostru public este astăzi cu totul lipsit de intelectuali.
Socrate este considerat un simbol al înțelepciunii filozofice și politice pentru că a zis „eu știu că nu știu nimic””. Nu așa gândesc intelectualii noștri de azi care le știu pe toate, ei știu și ceea ce nu știu.
Din perspectivă socratică, este o rușine ca cineva să se numească pe sine intelectual. Intelectul trebuie să se vadă, așa cum se vede înălțimea. Așa cum un sportiv ajuns obez nu se mai prezintă ca „sportiv”, ci ca fost sportiv, tot așa un intelectual scoborât în mocirla bârfelor și a jignirilor nu mai este un om al ideilor.
Fiecare știe de unde își ia înțelepciunea și cine îi sunt învățătorii. Dar cu o astfel de intelectualitate însăși ideea de intelectual a luat-o razna. De aici pricepem că aceștia sunt ucenici nu ai celor persecutați de Lenin, ci ai celor ce le-au luat locul. Căci scris este: „Destul este ucenicului să fie ca dascălul său” (Matei 10, 25).
Autor: Ieromonah Savatie Baștovoi