Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Dionisie, Episcopul Cetății Albe, duhovnicul făuritorilor Unirii

Biserica Ortodoxă Română îl pomenește astăzi, 17 septembrie, pe Sfântul Dionisie Erhan, Episcop al Cetății Albe și Ismailului, ierarhul Basarabiei de Sud și duhovnicul făuritorilor Unirii, păstor înțelept și luminat, care a apărat credința ortodoxă și a contribuit substanțial la împlinirea idealului de unitate națională.

Născut în anul 1868 în satul Bardar, la 15 km de Chișinău, din părinți evlavioși, viitorul episcop a primit la botez numele Dimitrie. La doar 15 ani, a intrat în obștea Mănăstirii Suruceni, unde și-a început drumul duhovnicesc și s-a remarcat prin râvna pentru cele sfinte și dorința de a-și îmbogăți cultura teologică.

Parcurgând treptele vieții monahale, a devenit monah în anul 1899, primind numele Dionisie. Blând, dar ferm în apărarea credinței și a idealului național, în anul 1908 a fost ales stareț al Mănăstirii Suruceni, unde a avut un rol hotărâtor în formarea duhovnicească a multor personalități care au participat la Marea Unire de la 27 martie 1918.

După ce a fost hirotonit arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura „al Ismailului”, în 1918, a devenit, în anul 1934, Episcop al Cetății Albe și Ismailului. În această slujire, a sprijinit zidirea și restaurarea de biserici, a fondat instituții pentru pregătirea clerului, a încurajat viața duhovnicească și a susținut opere filantropice în sudul Basarabiei.

După cedarea Basarabiei, în 1940, s-a refugiat în România, unde a păstorit pentru scurt timp Episcopia Argeșului. Revenit la Suruceni, a trecut la Domnul pe 17 septembrie 1943, fiind înmormântat la mănăstirea sa de metanie.

Trupul său a fost descoperit neputrezit în 2018, iar în urma demersurilor Mitropoliei Basarabiei, Sfântul Sinod al BOR a hotărât înscrierea sa în rândul sfinților, în ședința din 25 octombrie 2018.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...