Boris Johnson respinge acuzațiile Rusiei că ar fi sabotat acordul de pace cu Ucraina: Aberație totală și propagandă rusă

Fostul premier britanic, Boris Johnson, a respins acuzațiile oficiale ruse privind presupusa interdicție impusă de el autorităților ucrainene în privința semnării unui acord de pace cu Rusia în primăvara anului 2022. Johnson a calificat aceste afirmații, într-un interviu pentru The Times, drept „aberații totale și propagandă rusă”, subliniind că nu a impus nicio interdicție președintelui ucrainean Zelenski.

„Am luat act de declarația pe care Arahamia a făcut-o într-un interviu pentru postul de televiziune 1+1 pe 25 noiembrie. El a susținut că fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a interzis Kievului să semneze acorduri de pace cu Rusia în urma discuțiilor de la Istanbul la sfârșitul lunii martie 2022 și a cerut Ucrainei să continue activitățile militare împotriva Rusiei. Dezvăluirile lui Arahamia sunt o dovadă puternică că Kievul a organizat incidentul de la Bucea pentru a submina procesul de negocieri”, declara Zaharova la sfârșitul lunii noiembrie.

Comentând declarațiile autorităților de la Moscova, inclusiv a purtătorului de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Johnson a subliniat că aceasta este o manipulare și o distorsionare a realității.

Într-un interviu acordat presei de la Kiev la sfârșitul lunii noiembrie, liderului partidului „Slujitorul poporului” David Arahamia a dezvăluit că în timpul negocierilor de la Istanbul, delegația rusă a propus un acord care să garanteze neutralitatea Ucrainei și renunțarea la aderarea la NATO. Cu toate acestea, delegația ucraineană nu a fost de acord, invocând lipsa de încredere în partea rusă și menținând angajamentul Ucrainei față de aspirațiile sale de a adera la NATO și UE, consacrat în constituție.

Arahamia a adăugat că la întoarcerea din Istanbul, Boris Johnson l-a avertizat pe Zelenski să nu semneze niciun acord cu Rusia și să continue rezistența. Fostul premier britanic a explicat că a fost îngrijorat de potențialul acord dintre Kiev și Moscova și că nu ar fi putut accepta un acord considerat inacceptabil cu Putin.

Arahamia, la rândul său, a a declarat ulterior că Rusia a distorsionat intenționat declarațiile lui Johnson și a subliniat că niciun oficial occidental nu are autoritate asupra președintelui Zelenski. Fostul consilier al Casei Albe, Angela Stent, a declarat pentru jurnaliștii de la The Times că liderii occidentali se confruntă în mod repetat cu nehotărârea președintelui ucrainean de a implementa recomandările pe care îi oferă.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram