Bruxelles-ul, tot mai decis să țină migranții în țările din afara UE! Comisia Europeană, pregătită pentru deschiderea „centrelor de returnare” în afara blocului comunitar

Comisia Europeană a semnalat o schimbare semnificativă în abordarea migrației, răspunzând solicitărilor tot mai numeroase din partea statelor membre pentru externalizarea procedurilor de azil. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a exprimat cel mai puternic sprijin de până acum pentru crearea „centrelor de returnare” în afara teritoriului Uniunii Europene, destinate migranților ale căror cereri de azil au fost respinse, transmite Euronews.

Nu există planuri detaliate privind modul în care centrele de returnare ar putea funcționa în practică. O sursă diplomatică citată de AFP a declarat săptămâna trecută că o posibilă opțiune ar consta în a cere candidaților la aderarea la UE – asupra cărora blocul deține o anumită influență – să găzduiască astfel de centre, transmite Europa Liberă.

Deocamdată, doar Albania are așa ceva, dar printr-un aranjament bilateral, cu Italia, nu în cadrul candidaturii la UE. Premierul Edi Rama, care a perfectat aranjamentul controversat cu colega lui italiană Georgia Meloni, a spus recent limpede că nu vor exista alte noi centre.

Moldova, menționată recent ca posibilă gazdă de centre de deportare din UE de ziarul britanic The Times, alături de Serbia și Albania, a negat vehement că ar avea de gând să găzduiască asemenea centru, insinuând chiar că ar fi vorba de o minciună inventată de Rusia.

Propunerea Comisiei Europene este inclusă într-o scrisoare de șapte pagini, transmisă presei luni seară, care este adresată liderilor UE înainte de un summit de două zile la Bruxelles, unde migrația va fi tema principală de discuție. Scrisoarea detaliază mai multe măsuri pentru reducerea numărului de cereri de azil, care a ajuns la 1.140.000 în 2023, și pentru combaterea trecerilor ilegale ale frontierelor și a traficului de persoane.

Printre propuneri se numără și implementarea „modalităților inovatoare” de gestionare a migranților, un termen utilizat pentru externalizarea procedurilor de azil, inspirat de modelul Italiei, care a încheiat un acord bilateral cu Albania. În cadrul acestui acord, Italia transferă migranți salvați în apele teritoriale către centre special create în Albania.

Primii 16 migranți, cetățeni egipteni și bangladezi, toți bărbați și fără situații de vulnerabilitate, au fost salvați în largul Lampedusei de nava Libra a Marinei italiene și transportați către noile centre de primire din Albania, la Shëngjin și Gjadër, unde vor ajunge miercuri.

Von der Leyen a descris anterior protocolul Italia-Albania ca fiind o abordare „inovatoare”. În scrisoarea sa, președintele Comisiei Europeane spune că rezultatele acestui acord, criticat dur de organizațiile umanitare pentru subminarea procesului de azil și slăbirea controlului judiciar, ar putea influența următorii pași ai politicii UE în materie de migrație.

Von der Leyen a subliniat că rezultatele acestui acord, deși criticate de organizațiile umanitare pentru subminarea drepturilor migranților, ar putea influența următoarele decizii privind politica de migrație a UE. Totodată, președintele Comisiei propune desemnarea unor „țări terțe sigure” pentru a accelera procesul de deportare, care stagnează în prezent la 20-30%.

Scrisoarea lui Von der Leyen a fost semnată în aceeași zi în care Comisia Europeană și-a exprimat dezaprobarea față de planul Poloniei de a introduce o „suspendare teritorială temporară a dreptului la azil,” într-un context politic tensionat, în care guvernele devin din ce în ce mai îndrăznețe în încercările lor de a reduce fluxurile de migrație, mai notează Euronews.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...