Când începe Postul Paștelui? În acest an, Învierea Domnului va fi prăznuită în data de 12 aprilie

În aproximativ o lună, mai exact în data de 23 februarie, creștinii ortodocși intră în Postul Paștelui, numit și Postul Mare. Asta deoarece praznicul Învierii Domnului va fi anul acesta în data de 12 aprilie.

Potrivit Basilica, în data de 1 februarie începe perioada liturgică a Triodului, care cuprinde trei săptămâni pregătitoare pentru Postul Mare, urmate de cele șase săptămâni de postire propriu-zisă.

De-a lungul Perioadei Triodului există mai multe zile în care nu se oficiază Sfânta Liturghie, numite aliturgice. Aceste zile sunt următoarele: miercuri şi vineri din Săptămâna Brânzei, luni şi marţi din prima săptamână a Postului Paştelui și în Vinerea Mare.

Postul Paștelui este cel mai lung și mai aspru dintre posturi pentru că îi pregătește pe creștini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. Sunt în total șase săptămâni, adică patruzeci de zile de post, amintind de perioada de post pe care a ținut-o Mântuitorul Iisus Hristos imediat după Botezul Său în Iordan.

Deoarece data Paștelui va fi mai devreme, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel va fi și el mai lung, având 21 de zile, conform caledarului îndreptat.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...