Bulgaria se află în ultimele zile înainte de renunțarea la moneda națională, leva, și adoptarea monedei euro, programată pentru 1 ianuarie 2026. Trecerea la euro, un obiectiv urmărit de ani
Bulgaria se află în ultimele zile înainte de renunțarea la moneda națională, leva, și adoptarea monedei euro, programată pentru 1 ianuarie 2026. Trecerea la euro, un obiectiv urmărit de ani
Ucraina a criticat marți declarațiile premierului Indiei, Narendra Modi, precum și pozițiile exprimate de oficiali din Pakistan și Emiratele Arabe Unite, după ce aceștia au dat credit afirmațiilor Moscovei potrivit
India a condamnat, marți, atacul cu drone reclamat de Federația Rusă asupra reședinței președintelui Vladimir Putin, alăturându-se astfel poziției exprimate anterior de Pakistan. Nici New Delhi, nici Islamabadul nu au
Pacea în Ucraina ar putea fi atinsă „într-o chestiune de săptămâni”, a declarat marți premierul Poloniei, Donald Tusk, după consultări cu alți lideri europeni, Canada și NATO, relatează Reuters. Declarațiile
Proteste au izbucnit luni la Teheran și în alte orașe din Iran, pe fondul inflației galopante și al prăbușirii monedei naționale, care au destabilizat piețele și au afectat grav bugetele
Kremlinul a reiterat amenințările la adresa Ucrainei, după presupusul atac cu drone asupra reședinței președintelui rus Vladimir Putin din regiunea Novgorod, susținând că armata rusă „știe cum, cu ce și
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat luni că gruparea Hamas va avea „o perioadă foarte scurtă de timp” pentru a se dezarma complet, avertizând că, în caz contrar, vor
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că un acord de pace cu Rusia ar putea fi aproape, în urma întâlnirii pe care a avut-o duminică cu președintele SUA, Donald Trump,
Emiratele Arabe Unite au condamnat ferm presupusul atac cu drone asupra unei reședințe care aparține președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, atac pe care Kremlinul îl atribuie Ucrainei. Ministerul Afacerilor Externe
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost „șocat” și „literalmente indignat” după ce a aflat despre presupusul atac cu drone asupra reședinței președintelui rus Vladimir Putin, a declarat consilierul prezidențial
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susţine că, în noaptea de 29 decembrie, Ucraina ar fi lansat un atac cu drone asupra unei reședințe de stat a președintelui Federației Ruse,
Trei polițiști turci și-au pierdut viața, iar alți nouă membri ai forțelor de ordine au fost răniți în timpul unei operațiuni antiteroriste desfășurate în provincia Yalova, din nord-vestul Turciei, vizând
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că s-au înregistrat progrese în privința garanțiilor de securitate pentru Ucraina, iar contribuția fiecărei țări participante în așa-numita „Coaliție de Voință” va fi stabilită
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că i-a propus președintelui Statelor Unite, Donald Trump, acordarea unor garanții de securitate pentru Ucraina pe termen lung, cu o durată de 30 până
Președintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit duminică, la Mar-a-Lago, cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-un moment pe care surse apropiate negocierilor îl descriu drept crucial pentru procesul de pace. Potrivit
Cel puțin 13 persoane au murit, iar aproape 100 au fost rănite în urma deraierei unui tren de pasageri în sud-estul Mexicului, în statul Oaxaca, au anunțat autoritățile mexicane. Informația
China a lansat luni exerciții militare de amploare în jurul Taiwanului, care simulează capturarea și blocarea unor zone-cheie ale insulei, într-un avertisment direct adresat așa-numitelor „forțe separatiste”. Armata chineză a
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au declarat că planul de pace privind încetarea războiului din Ucraina este convenit în proporție de „90–95%”, în urma negocierilor
Președintele american Donald Trump a anunțat că a avut un apel telefonic cu omologul său rus, Vladimir Putin, înainte de întrevederea cu președintele ucrainean Zelenski, la Mar-a-Lago. Despre acest lucru
Cel puţin doi oameni au murit, iar 26 au fost răniți, dintre care cinci grav, într-un accident rutier produs în Japonia, în care au fost implicate 67 de maşini. Potrivit
Un cutremur cu magnitudinea 6 a fost resimțit sâmbătă, la ora locală 21:51, (duminică, 02:51 GMT) la Lima și în mai multe orașe din nordul Peru, cu epicentrul în Oceanul
Volodimir Zelenski se întâlneşte duminică cu Donald Trump în Florida pentru a încerca să obţină sprijinul preşedintelui american pentru noua versiune a planului de pace privind războiul din Ucraina, relatează
Guvernul rus a anunțat sâmbătă extinderea până în 28 februarie a interdicției temporare privind exporturile de benzină și alți combustibili. Decizia este o măsură menită să protejeze piața internă de fluctuațiile
Autoritățile americane au început de vineri să fotografieze toți străinii și să colecteze date biometrice de la unii dintre ei la intrarea și ieșirea din țară pe calea aerului, terestră
Un grup de deputați ai Radei Supreme de la Kiev este vizat într-un dosar de corupție. Biroul național anticorupție al Ucrainei a deconspirat, în cadrul unei operațiuni sub acoperire, rețeaua
O treime din orașul Kiev a rămas fără energie electrică și fără căldură. Bilanțul atacului rusesc de noaptea trecută arată mai multe distrugeri ale infrastructurii energetice și civile. În total,
Mai multe zone rezidențiale din Kiev au fost țintele unui nou atac cu drone și rachete. Cinci persoane au fost rănite, patru fiind internate în spital. Administrația Capitalei anunță că
Președintele SUA, Donald Trump, urmează să îl primească duminică, la reședința sa din Mar-a-Lago, pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, într-o încercare de a ajunge la un acord final asupra planului
Kremlinul a confirmat că a avut loc un „contact telefonic” între reprezentanți ai administrațiilor Rusiei și Statelor Unite, după ce autoritățile ruse au analizat rezultatele vizitei în SUA a trimisului
Cel puțin șase persoane au murit, iar alte 21 au fost rănite în urma unei explozii produse într-o moschee din orașul Homs, Siria, în timpul rugăciunii de vineri. Incidentul a
Două avioane de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană de la Fetești au fost ridicate de la sol, în cursul nopții, pentru a monitoriza situația aeriană în zona de frontieră
Forțele armate ale Statelor Unite au lansat, în seara zilei de 25 decembrie, atacuri aeriene asupra grupării teroriste „Statul Islamic” (ISIS) în nord-vestul Nigeriei. Anunțul a fost făcut de președintele
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că urmează să se întâlnească, în următoarele zile, cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, în contextul intensificării eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului cu Rusia.
Rusia este puțin probabil să accepte noul plan de pace elaborat de Statele Unite și Ucraina, prezentat marți de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, întrucât versiunea revizuită se îndepărtează semnificativ de
Kremlinul a comentat critic discursul de Crăciun al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în care acesta a făcut o aluzie la dorința morții „unei persoane”, fără a o numi explicit. Purtătorul
Unul dintre principalele rezervoare care asigură alimentarea cu apă a capitalei Iranului este aproape gol, în pofida ploilor de iarnă sporadice. Țara se confruntă cu cea mai severă secetă dinn
Cel puțin cinci persoane au fost ucise, iar alte 35 au fost rănite în urma unei explozii produse într-o moschee din orașul Maiduguri, capitala statului Borno, din nord-estul Nigeriei. Incidentul
Autoritățile turce au reținut 115 persoane suspectate că pregăteau atentate teroriste în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, în urma unei operațiuni de amploare desfășurate la Istanbul. Acțiunea a
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat națiunii în Ajunul Crăciunului, într-un discurs marcat de război, suferință, dar și de apeluri la unitate și speranță. Liderul de la Kiev a amintit
Forțele ruse au lansat noi atacuri nocturne asupra Ucrainei, vizând infrastructura portuară, industrială și zone civile din regiunile Odesa și Harkov. Bilanțul provizoriu indică mai multe victime, clădiri distruse și
Guvernul francez a condamnat miercuri decizia administrației Trump de a impune o interdicție de viză fostului comisar european Thierry Breton, una dintre figurile-cheie din spatele Actului european privind serviciile digitale
Kremlinul intenționează să ceară modificări substanțiale la proiectul revizuit al planului de pace în 20 de puncte, prezentat astăzi de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, inclusiv înăsprirea restricțiilor privind capacitățile militare
Agenția spațială rusă Roskosmos a anunțat că intenționează să construiască o centrală electrică pe Lună până în anul 2036, ca parte a programului lunar al Federației Ruse. Proiectul va fi
Traficul pe autostrada Milano–Napoli a fost grav perturbat marți seara, după ce o autocisternă care transporta GPL a explodat în apropierea orașului Teano, în provincia Caserta. Potrivit autorităților italiene, două
După doi ani marcați de război, restricții și declin economic sever, Betleemul a reluat în acest an festivitățile de Crăciun, într-un gest simbolic prin care localnicii speră la un viitor
Structura de protecție construită deasupra fostei centrale nucleare de la Cernobîl ar putea ceda în urma unui nou atac, după ce a fost avariată de o lovitură rusească la începutul
Papa Leon al XIV-lea s-a declarat profund întristat de refuzul Rusiei de a accepta un armistițiu de Crăciun în Ucraina și a lansat din nou un apel pentru instituirea a
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dezvăluit în premieră conținutul celor 20 de puncte ale planului de pace discutat de Ucraina, Statele Unite, Europa și Rusia de aproximativ două luni. Declarațiile
Statele Unite au interzis intrarea pe teritoriul lor pentru cinci cetățeni europeni, pe care administrația de la Washington îi consideră responsabili de presiuni exercitate asupra companiilor tehnologice americane în vederea
Doi polițiști rutieri au fost uciși în cursul nopții, la Moscova, în urma unui atac cu exploziv, a anunțat miercuri Comitetul de Anchetă al Federației Ruse, citat de agențiile locale
Șeful Statului Major al forțelor armate ale Libiei, generalul Mohammed Ali Ahmed al-Haddad, a murit într-un accident aviatic produs marți, 23 decembrie, în apropiere de Ankara, la scurt timp după
Statele Unite au amânat până în primăvară negocierile cu Rusia privind normalizarea relațiilor bilaterale, după ce un nou schimb de consultări nu a dus la progrese pe principalele dosare. Anunțul
Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei și șeful delegației ucrainene de negocieri, Rustem Umerov, a revenit în Ucraina după o deplasare externă de durată și, împreună cu
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat construirea unui nou tip de nave militare puternic înarmate, care vor constitui o clasă distinctă și vor purta numele „Trump”. Anunțul a fost
Rusia a început evacuarea familiilor diplomaților săi din Venezuela, pe fondul tensiunilor tot mai mari din regiune, a relatat agenția Associated Press, citând un reprezentant al serviciilor de informații europene.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că negocierile privind încheierea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei sunt în desfășurare, însă a evitat să ofere detalii concrete despre progresele realizate,
Au apărut primele informații privind victimele atacului masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de 23 decembrie și în cursul dimineții. Potrivit autorităților, decese au fost raportate în regiunile
Forțele ruse au lansat în noaptea de luni spre marți un atac asupra regiunii Odesa, folosind drone de atac. În urma bombardamentelor au fost avariate peste o sută de locuințe,
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia a respins propunerea privind un „armistițiu de Crăciun”, inițiativă avansată de Statele Unite ca semnal diplomatic pentru lansarea unor negocieri, și, în
Mai multe explozii au fost auzite în această dimineață în orașe și localități din vestul Ucrainei, după ce forțele ruse au lansat un atac de amploare cu rachete și drone,
Cântărețul și muzicianul britanic Chris Rea, cunoscut pentru hituri precum „The Road to Hell” și celebra piesă de Crăciun „Driving Home for Christmas”, a murit la vârsta de 74 de
Uniunea Europeană a livrat Ucrainei o termocentrală provenită din Lituania, care va contribui la asigurarea energiei electrice pentru aproximativ un milion de ucraineni, a anunțat Ministerul Energiei de la Kiev
Drone de atac ale Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR) au lovit, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, terminalul petrolier maritim „Tamanneftegaz”, situat în regiunea
Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a declarat că în negocierile privind încetarea războiului din Ucraina s-au înregistrat progrese, însă nu există certitudinea că un acord de pace va fi obținut
Kremlinul a respins informațiile potrivit cărora președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar urmări cucerirea întregii Ucraine și extinderea conflictului către alte state europene, afirmând că astfel de concluzii „nu corespund realității”.
Toți consilierii și asistenții fostului șef al Biroului Președintelui Ucrainei, Andrei Ermak, au fost eliberați din funcții după demiterea acestuia, informează publicația Ukrainskie Novosti, citând un răspuns oficial al Administrației
Emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a declarat că negocierile purtate în ultimele zile între oficiali americani, europeni și ucraineni privind încheierea războiului din Ucraina au fost
Un general al armatei ruse a fost ucis luni dimineață la Moscova, în urma exploziei unei bombe amplasate într-un automobil, a anunțat Comitetul de Investigații al Federației Ruse. Victima este
Kremlinul a declarat că președintele rus Vladimir Putin este pregătit să poarte un dialog cu omologul său francez, Emmanuel Macron, dacă există voință politică de ambele părți. Anunțul a fost
Directoarea Serviciilor de Informații ale SUA, Tulsi Gabbard, a declarat că Rusia nu dispune nici de resursele, nici de capacitățile militare necesare pentru a cuceri Ucraina, cu atât mai puțin
Australienii sunt rugaţi să aprindă lumânări şi să păstreze un minut de reculegere duminică, la o săptămână după masacrul antisemit comis de doi bărbaţi împotriva participanţilor la o sărbătoare evreiască
Armata Statelor Unite a desfășurat, noaptea trecută, un atac masiv pentru a „elimina luptătorii grupării „Stat Islamic”, infrastructuri și depozite de arme”, ca răspuns la uciderea a trei cetățeni americani,
Regiunea Odesa continuă să fie ținta atacurilor forțelor ruse. Noaptea trecută, portul din Odesa a fost supus unor lovituri cu rachete balistice în urma cărora au murit opt persoane, iar
Podul strategic de la Maiaki, pe traseul Odesa-Reni, a fost lovit în ultimele două zile de un atac masiv al forțelor ruse, care a inclus aproximativ 15 drone Shahed și
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat vineri, în cadrul conferinței sale anuale de presă, că armata rusă avansează pe câmpul de luptă din Ucraina și că Moscova își va atinge
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că nu exclude posibilitatea unui război cu Venezuela, pe fondul escaladării presiunilor exercitate de Washington asupra regimului de la Caracas. Declarația a fost
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat desfășurarea unei operațiuni speciale fără precedent, în cadrul căreia a fost lovit un petrolier aparținând așa-numitei „flote din umbră” a Rusiei, în
Cel puțin nouă persoane au fost rănite vineri într-un atac cu cuțitul produs în capitala Taiwanului, Taipei, relatează presa locală, citată de Associated Press. Potrivit informațiilor preliminare, suspectul a aruncat
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis joi suspendarea programului de viză prin loterie („Diversity Visa Lottery”), după atacul armat de la Universitatea Brown și uciderea unui profesor al Institutului
Podul Maiaki–Udobnoe, din regiunea Odesa, a fost lovit din nou, potrivit informațiilor preliminare apărute cu puțin timp în urmă, la scurt timp după ce autoritățile anunțaseră reluarea parțială a activității
Regiunea Odesa a fost din nou ținta unui atac rusesc în cursul nopții, loviturile vizând infrastructura energetică și cea de transport. În urma bombardamentului masiv, aproximativ peste 74 de mii
Suspectul în atacul armat produs săptămâna trecută la Universitatea Brown a fost găsit mort joi seară, au anunțat autoritățile americane, citate de Euronews. Bărbatul a fost descoperit într-un depozit din
Uniunea Europeană a decis să amâne semnarea acordului de liber schimb cu blocul sud-american Mercosur, pe fondul protestelor fermierilor europeni și al opoziției de ultim moment exprimate de Franța și
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut Ucrainei să acționeze rapid în negocierile pentru încheierea războiului cu Rusia, afirmând că Moscova își modifică poziția pe măsură ce ocupă noi teritorii.
Un avion s-a prăbușit joi dimineață în apropierea aeroportului din Statesville, din statul american Carolina de Nord, provocând moartea tuturor celor șapte persoane aflate la bord, au anunțat autoritățile. Printre
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că Europei i-ar fi util să reia dialogul cu Rusia pentru a avea un rol direct în negocierile privind războiul din Ucraina. Declarațiile au
Liderii Uniunii Europene au convenit să acorde Ucrainei un sprijin financiar de 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026–2027, a anunțat președintele Consiliului European, Antonio Costa. „Ne-am asumat angajamentele
Senatul Kazahstanului a adoptat, în două lecturi, un proiect de lege care prevede interzicerea propagandei LGBT, precum și a conținutului ce promovează pedofilia, în spațiul public, în mass-media, pe rețelele
Parlamentul Albaniei a fost scena unor incidente violente, joi, după ce tensiunile politice legate de acuzațiile de corupție împotriva vicepremierului Belinda Balluku au degenerat. Deputați ai opoziției s-au îmbrâncit cu
Un scandal a izbucnit la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), după ce un angajat ar fi manipulat harta interactivă a frontului pentru a influența rezultatele unor pariuri online legate de
Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns la un acord provizoriu asupra unei noi legislații care revizuiește conceptul de „țară terță sigură” și extinde situațiile în care cererile de
O femeie în vârstă de 40 de ani a murit, iar cei trei copii ai săi au fost răniți, după ce un autoturism civil a fost lovit de o dronă
Compania energetică ucraineană DTEK a prezentat imagini video care arată consecințele atacului rusesc asupra infrastructurii critice din orașul Arciz, din regiunea Odesa. Informația a fost făcută publică joi pe canalul
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că partenerii europeni ar putea adopta o decizie privind sprijinul financiar pentru Ucraina până la sfârșitul anului 2025. Afirmația a fost făcută joi, 18
Protestele împotriva presiunilor politice asupra radioteleviziunii publice lituaniene LRT au loc în Lituania, în ultimele săptămâni, unde mii de persoane au ieșit în stradă pentru a apăra independența mass-media. Cele
Fermieri din toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv din România, au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva acordului comercial UE–Mercosur, considerat o amenințare majoră pentru agricultura europeană. Manifestațiile
Un incident de frontieră a avut loc miercuri dimineață în nord-estul Estoniei, unde grăniceri ruși au traversat linia de control dintre Estonia și Rusia, în zona localității Vasknarva, pe râul
Pe 17 decembrie, liderii statelor din Balcanii de Vest aspirante la aderarea la Uniunea Europeană s-au întâlnit la Bruxelles cu conducerea UE. La discuții au participat, printre alții, președintele Comisiei
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană are nevoie de 137 de miliarde de euro pentru a susține Ucraina în următorii doi ani și că
Uniunea Europeană încearcă să ajungă la un compromis de ultim moment pentru a salva un acord privind acordarea unui ajutor financiar crucial Ucrainei, în condițiile în care statele membre sunt