Primăria Capitalei este gata să ajute Guvernul în pregătirea celei de-a doua Reuniunii a Comunității Politice Europene, programată în data de 1 iunie, la Chișinău, însă cere bani pentru asta. Edilul-șef al Capitalei a declarat, în ședința de astăzi a municipalității, că o parte din cele 300 de milioane de lei, alocate de Guvern pentru organizarea evenimentului, ar trebui să fie oferite și Primăriei. Banii urmează să fie folosiți pentru reabilitarea infrastructurii rutiere.
„Am propus ca, poate, drumul de intrare, de la Aeroport, până la Porțile Orașului, să fie reabilitat de către colegii de la centrală, iar noi să continuăm reabilitarea bulevardului Dacia. Și în cazul drumului până la Castelul Mimi, acele peste 300 de milioane care se spune că au fost alocate, unele surse ar fi bine să fie oferite și Primăriei Chișinău. Dacă pleacă spre Cricova sau Mileștii Mici, atunci să fie reabilitate și ele. Știm că multe delegații vor fi în Chișinău. Tot ce ține de interior, în raza orașului vom reabilita, dar în rest, să fie reabilitate cu suportul de la Guvern”, a declarat Ceban.
Citește și: Primele roade ale summit-ului UE din iunie: Guvernul repară infrastructura în regim de urgență