Cei patru membri care au participat la ședința de astăzi ai Consiliului Superior al Magistraturii au decis să sesizeze Curtea Constituțională, pentru a vedea dacă este legal modul în care se iau decizii în această componență.
Cu trei voturi pro și unul contra, membrii CSM au decis să afle de la judecătorii Curții Constituționale în ce măsură o componență nereprezentativă a CSM ar putea să se expună asupra tuturor prerogativelor stabilite de legea cu privire la CSM.
Amintim că doar patru membri din 12 au participat la ședința de astăzi a Consiliului Superior al Magistraturii. Este vorba de judecătoarea Nina Cernat, rămasă din vechea garnitură a consiliului, și cei trei noi membri, votați săptămâna trecută de Parlament – Tatiana Ciaglic, Ion Guzun și Alexandru Postica. Pe ordinea de zi sunt nouă subiecte.
Este prima ședință după ce au fost votați cei trei membri noi de către Parlament și după ce guvernarea a declarat că blocajul din interiorul instituției a fost depășit.