
Republica Moldova va lua un împrumut de 25 de milioane de euro de la Agenția Franceză pentru Dezvoltare pentru realizarea reformelor în sectorul energetic, inclusiv pentru promovarea producerii energiei din surse regenerabile.
Parlamentul a ratificat în prima lectură un acord de credit în acest sens. Scopul documentului este de a finanța necesitățile Bugetului de Stat. Potrivit autorităților, reformele care vor fi implementate vizează modernizarea infrastructurii, îmbunătățirea eficienței energetice, dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, precum și protejarea consumatorilor, promovarea politicilor de mediu și de combatere a schimbărilor climatice. Toate aceste acțiuni vor duce la facilitarea tranziției către un sistem energetic mai durabil și mai ecologic.
Împrumutul va fi debursat într-o singură tranșă. Maturitatea împrumutului este de 15 ani, inclusiv perioada de grație de cinci ani. Rambursarea împrumutului va fi efectuată semianual, în 20 de tranșe egale.
Ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare „Programul pentru tranziția energetică verde” va fi propus Parlamentului pentru examinare în a doua lectură.