CNA vine cu explicații. Perchezițiile de dimineață au la bază un dosar de delapidare a fondurilor pentru refugiați

Perchezițiile defășurate în această dimineață la Primăria Capitalei, dar și la alte adrese vizează un dosar privind o pretinsă delapidare a fondurilor destinate refugiaților, anunță CNA, într-un comunicat de presă. Potrivit instituției, în acest caz ar fi implicate persoane publice din cadrul Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Consiliului Municipal Chișinău, în complicitate cu responsabilii Centrului de plasament temporar pentru refugiați.

Constatarea rezultă din investigațiile ofițerilor Centrului Național Anticorupție, desfășurate în comun cu procurorii anticorupție și angajații Inspectoratului Național de Investigații în cadrul unor cauze penale pornite pe fapte de abuz de serviciu și de delapidare a mijloacelor din fondurile externe, se spune în comunicat.

Deși nu menționează clar care ar fi valoarea prejudiciul, reprezentanții CNA afirmă că suspecții ar fi sustras sistematic produse alimentare și nealimentare (inclusiv electrocasnice mari și mici, obiecte de mobilier, lenjerie de pat etc., în proporții considerabile, care au fost achiziționate din fondurile externe pentru refugiați.

Astăzi, CNA, în comun cu procurorii și ofițerii de investigații ai INI, au operat 24 de percheziții pe mai multe adrese, inclusiv  la sediul Centrului de plasament temporar pentru refugiați din Chișinău, str. Studenților 7/5, în depozitele și construcțiile accesorii, pentru a depista eventualele probe.

De cealaltă parte, primarul Capitalei, Ion Ceban susține că aceste acțiuni reprezintă o nouă tentativă de intimidare, girată de puterea politică. Mai mult, el a îndemnat Procuratura și CNA să verifice cum a cheltuit Guvernul banii destinați refugiaților și ce a făcut cu miliardul de euro, acordat Republicii Moldova de către Uniunea Europeană.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram