Consiliul electoral a invalidat mandatul primarului MAN din Bubuieci, Leonid Umaneț! Acesta câștigat alegerile în fața unui candidat înaintat de PAS

Alegerile pentru funcția de primar din comuna Bubuieci, municipiul Chișinău, au fost invalidate de consiliul electoral local. Decizia a fost anunțată, cu puțin timp în urmă, de către primarul Capitalei, Ion Ceban. În această suburbie a Chișinăului a câștigat candidatul MAN, Leonid Umaneț, care anterior a fost acuzat de reprezentanții PAS de fals în actele de studii.

„Fărădelegile continuă în țara noastră. Oamenii din Bubuieci și-au ales primarul, iar partidul de la guvernare face tot posibilul, ca în cazul de la Căușeni, să îi fure mandatul. Ca în cazul altor primari care nu sunt pe plac guvernării, nu li se validează mandatele și sunt înlăturați fără explicații și cu grave abateri. Asta s-a întâmplat și în cazul primarului de la Bubuieci, din partea Partidului MAN, Leonid Umaneț”, a scris Ion Ceban.

Primarul a mai spus că decizia va fi contestată în instanță.

„Organul electoral invalidează alegerile din Bubuieci doar din cauza că acolo a învins candidatul MAN în fața celui de la PAS. Grav este și faptul că hotărârea de invalidare a fost făcută în pofida faptului că sunt mai multe contestații pe rol în instanță. Vom contesta decizia și vom informa CALM pentru luare de poziție, dar și misiunile diplomatice”, a mai spus Ceban.

În cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din 19 noiembrie, Leonid Umaneț a câștigat în fața candidatului PAS Alexei Percemlî cu o diferență de 38 de voturi.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram