Constituționalista Corina Cojocaru: Modificările operate la Codul Electoral sfidează dreptul parlamentar și cel constituțional

Amendamentele la Codul Electoral, votate de majoritatea parlamentară la ultima ședință a legislativului din acest an, încalcă flagrant principiile dreptului constituțional și celui parlamentar. Observația aparține Corinei Cojocaru, doctor în drept constituțional, care se arată mirată de analfabetismul juridic al autorilor modificării.   

Experta atrage atenția asupra faptului că deputații PAS au restabilit o normă (art. 184 din Codul Electoral), pe care tot ei au amendat-o anterior.

„Această normă legală a fost amendată chiar de ei, în anul 2022, după ce fostul regim politic al lui Plahotniuc a modificat-o contrar opiniei Comisiei de la Veneția. Nu poate un referendum republican să fie organizat în aceeași zi cu orice alt tip de alegeri, deoarece acest abuz democratic înseamnă politizarea unui subiect supus referendumului”, a menționat Corina Cojocaru.

Ea a atras atenția că singurul argument invocat de autorii modificării este că, în 2018, când regimul Plahotniuc a introdus acest amendament, Curtea Constituțională nu l-a declarat neconstituțional. Asta deși actuala guvernare susține că nu recunoaște legitimitatea fostei componențe a CC în contextul declarației privind statul capturat.

Cealalaltă modificare (amendarea art. 135 din Codul Electoral) demonstrează, în opinia Corinei Cojocaru, „o doză înaltă de infantilism parlamentar și imaturitate constituțională”. Asta deoarece încarcă direct Constituția Republicii Moldova.

„Cum oare au putut să interpreteze că art. 80 alin. 1 din Constituție, care prevede că „mandatul președintelui RM durează 4 ani și se exercită de la data depunerii jurământului” (adică din 24 decembrie 2020 până 24 decembrie 2024), poate fi scurtat cu 3 luni de zile?”, se întreabă experta.

Potrivit Corinei Cojocaru, organizarea alegerilor prezidențiale cu trei luni înaintea expirării mandatului creează o situație de colaps juridic.

„Asta inseamna că, în următoarele luni dupa turul doi, ea va fi președinte ad interim? Dar dacă pierde? Nu va putea, pentru că există termen legal maxim de validare a alegerilor, plus termenul pentru depunerea jurământului, iar dacă pierde, va însemna că nu a exercitat un mandat întreg de 4 ani. Asta este anticonstituțional și e scris clar în art. 80”, a subliniat experta.

„Reiterez că organizarea unui referendum privind opțiunea cetățenilor de a adera la UE este necesară, dar nu contrar dreptului constituțional și cel parlamentar și nu la faza când nici măcar un capitol din cele 35 existente în acest proces nu este deocamdată deschis”, a conchis constituționalista.

NOTĂ! Corina Cojocaru este printre puținii experți în drept constituțional cu doctorat în acest domeniu, obținut în afara Republicii Moldova. Ea și-a susținut teza de doctor în Franța, sub îndrumarea fostului președinte al Comisiei de la Veneția și fostului rector al Universitarii Sorbonna din Paris, Jean-Claude Colliard. În lucrarea de 480 de pagini ea descrie amendamentele care trebuie introduse în Constituția Republicii Moldova, după o analiză comparativă a 17 state din arealul Europei Centrale și de Est. Teza de doctor a obținut nota maximă la Sorbonna, cu „felicitaction de jury”, și a fost propusă spre publicare. În 2015, această monografie a fost publicată în limba franceză la Chișinău.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram