Construcția Autostrăzii Moldovei, sub semnul întrebării, din cauza blocajelor legate de finanțare. Premierul cere „prioritizarea investițiilor”

Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din estul României, Autostrada A7, tronsonul Focșani – Bacău – Pașcani, a intrat în impas din cauza întârzierilor la plata lucrărilor. Compania de construcții, care efectuează lucrările, a trimis muncitorii în concediu forțat până cel puțin în 18 august, în așteptarea deblocării finanțării.

Ziarul de Vrancea scrie, cu referire la Economica.ro, că, potrivit unei comunicări interne, reluarea activității depinde de rezolvarea problemelor de finanțare. Muncitorii au fost trimiși acasă încă de săptămâna trecută, iar pe șantiere utilajele au rămas nefolosite. Situația a fost confirmată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), al cărei purtător de cuvânt, Alin Șerbănescu, a precizat că incertitudinea privind fondurile „pune constructorii în defensivă”.

Cele șase loturi dintre Focșani și Pașcani sunt construite integral de grupul UMB. Cinci sunt finanțate prin granturi din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar al șaselea, Mircești – Pașcani, prin componenta de împrumut a aceluiași program. Blocajul afectează tronsoanele Focșani – Domnești Târg, Domnești Târg – Răcăciuni, Răcăciuni – Bacău, Bacău – Trifești și Trifești – Gherăești.

Deși Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat recent că finanțarea europeană pentru acest tronson a fost majorată la 100%, banii nu au ajuns încă la constructor. Întârzierile sunt puse pe seama aplicării noului acord privind forma finală a PNRR, agreat abia pe 30 iulie.

Blocajul lovește puternic economia locală, în special în județul Vrancea, unde A7 este văzută ca o arteră vitală de legătură a Moldovei cu sudul și vestul țării. Fără reluarea rapidă a lucrărilor, termenul de finalizare a tronsoanelor riscă să fie serios compromis.

Vineri, premierul român Ilie Bolojan a avut o reacție controversată legată de acest subiect, potrivit Știri pe Surse. El a cerut în ședința de Guvern „înfrânarea” proiectelor de autostrăzi din fonduri europene, pe motiv că nu există suficienți bani și a pasat responsabilitatea către Ministerul Transporturilor, solicitând prioritizarea investițiilor.

Experții avertizează că această abordare poate periclita negocierile cu Comisia Europeană privind trecerea finanțărilor PNRR pentru infrastructura rutieră de pe împrumuturi rambursabile pe granturi nerambursabile, un pas esențial pentru asigurarea continuității proiectelor majore din România, precizează sursa citată.

Lucrările pe acest segment au început în decembrie 2022, contractul având o valoare de aproximativ 690 de milioane de lei, bani proveniți din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Termenul de execuție a fost de 20 de luni.

Precizăm că, până la finele acestui an, ar urma să fie finalizate și lucrările pe lotul Focșani – Bacău, din Autostrada Moldovei, conform unui anunț făcut anterior de constructorul care efectuează lucrările.

Autostrada A7, denumită și Autostrada Moldovei sau Autostrada Unirii Principatelor Române, pornește de la Ploiești și se încheie la Siret, la granița cu Ucraina. Aceasta ar urma să lege, în premieră, prin autostradă, provinciile istorice Moldova și Țara Românească.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...