Contestație respinsă. Licitația pentru ultimul tronson din Autostrada Unirii, care o leagă de podul peste Prut, la Ungheni, continuă

Licitația pentru ultimii kilometri ai Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins o sesizare depusă pe 13 ianuarie 2026, transmite publicația Economica din România. Proiectul include și construcția primilor kilometri de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova.

Contestația viza documentația pentru proiectarea și construcția tronsonului 4 al autostrăzii, pe ruta Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni, un segment finanțat prin Programul SAFE. Decizia CNSC confirmă că actele întocmite de Compania Națională de Investiții Rutiere sunt în regulă, iar dosarul poate fi aplicat fără modificări, astfel că procedura continuă în regim normal.

Licitația pentru acest tronson, care leagă DN24 din zona Iași de podul peste Prut de la Ungheni, la granița cu Republica Moldova, a fost lansată pe 31 decembrie 2025, pe platforma oficială SEAP.

Ofertele au fost deschise pe 26 ianuarie 2026, iar opt companii și asocieri de firme s-au înscris pentru contractul în valoare de aproximativ 4,7 miliarde de lei românești.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...