Construcția podului de la Ungheni, care va conecta Republica Moldova cu Autostrada Unirii A8 din România, avansează rapid, iar lucrările ar urma să se încheie cel târziu în luna iulie.
Construcția podului de la Ungheni, care va conecta Republica Moldova cu Autostrada Unirii A8 din România, avansează rapid, iar lucrările ar urma să se încheie cel târziu în luna iulie.
Licitația pentru ultimii kilometri ai Autostrăzii Unirii A8 merge mai departe, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins o sesizare depusă pe 13 ianuarie 2026, transmite
Autoritățile din România au lansat licitația pentru ultimul tronson din Autostrada Unirii (A8), care va traversa frontiera cu Republica Moldova. Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, este
A început producția tablierului metalic pentru podul peste Prut, de la Ungheni, primul pod la nivel de autostradă între România și Republica Moldova. Despre acest lucru a anunțat miercuri Irinel
Compania Națională de Investiții Rutiere din România a semnat astăzi ultimele două contracte pentru secțiunea montană a Autostrăzii Unirii A8, în prezența ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban. Cele două loturi, Sărățeni
O asociere româno-bosniacă va construi cel mai lung lot al Autostrăzii Unirii A8, Ditrău – Grinţieş (38 km). În valoare de aproximativ 1,2 miliarde de euro, acesta este cel mai
Au apărut primele imagini cu decopertările care se fac pe Autostrada Unirii A8. Mai exact, este vorba de lucrări derulate de compania de construcții pe șantierul Leghin – Târgu Neamț/Moțca
Anul începe cu o veste importantă pentru moldovenii de pe ambele maluri ale Prutului. A fost emisă autorizația de construcție pentru tronsonul Leghin – Târgu Neamț din A8. Astfel, de
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) din România a lansat licitația pentru supervizarea lucrărilor la lotul Ditrău – Grințieș (38 km), cel mai lung din cadrul Autostrăzii A8 Târgu Neamț
Prima autostradă care va traversa Munții Carpați va fi gata până la sfârșitul lui 2028. Termenul pentru finalizarea acestui important proiect de infrastructură, care include și primele tuneluri montane la
Al doilea tronson montan scos la licitație de pe Autostrada „Unirii” A8 (Târgu Mureș-Iași-Ungheni), cu un cost estimat la circa 240 de milioane de euro, a primit cinci oferte pentru