
Prețurile ridicate ale petrolului și ale combustibilului pentru aviație pune presiune tot mai mare pe costurile companiilor aeriene europene și, în cele din urmă, ar putea duce la scumpirea biletelor, avertizează operatorul low-cost Wizz Air.
Reprezentanții companiei aeriene a declarat pentru publicația maghiară 24.hu că, în cazul menținerii prețului petrolului Brent la 90-100 de dolari pe baril sau peste acest nivel, operatorii din industrie ar putea fi nevoiți să își reducă mai întâi capacitatea de transport.
„Mai întâi este de așteptat o reducere a capacității, care ar putea fi urmată de măsuri de ajustare a prețurilor, în funcție de evoluția cererii și ofertei”, a transmis Wizz Air.
Potrivit companiei, este încă prea devreme pentru a estima în cifre impactul pe care prețurile ridicate ale petrolului l-ar putea avea asupra tarifelor aeriene din 2027.
Declarația Wizz Air vine după ce Ryanair a anticipat o creștere a prețurilor biletelor de avion și și-a redus estimările privind numărul de pasageri pentru anul financiar care se încheie la 31 martie 2027.
Decizia vine după ce compania a înregistrat o pierdere în primul tremestru de 198,2 milioane euro, față de un profit de 38,4 milioane euro anul trecut.
Wizz Air susține că, în cazul său, impactul direct pe termen scurt al creșterii prețului combustibilului ar fi limitat de contractele de hedging pe care le are și de utilizarea unei flote eficiente din punct de vedere al consumului de carburant.
Pe termen mai lung însă, menținerea prețurilor ridicate ale petrolului ar influența inevitabil partea din costurile cu combustibilul care nu este acoperită prin hedging și va afecta implicit profitabilitatea companiei.
Compania precizează că, dacă presiunea asupra costurilor va determina operatorii aerieni să reducă numărul de zboruri, echilibrul dintre cerere și ofertă s-ar putea modifica, ceea ce ar crea condiții pentru creșterea tarifelor.