Cei șapte judecători ai Curții Supreme de Justiție, care și-au depus anterior cererile de demisie, însă ulterior au fost obligați de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) să rămână în funcții, vor putea pleca în voie. Aceeași CSE și-a abrogat propria decizie, în cadrul ședinței de luni.
„Comisia pentru Situații Excepționale a intervenit cu ajustări în dispoziția respectivă prin care a abrogat unele prevederi particulare, inclusiv cea referitoare la suspendarea efectelor juridice ale cererilor de demisie a judecătorilor CSJ, pe un termen de 30 de zile”, se arată într-un comunicat de presă al Guvenului.
Potrivit CSE, decizia a fost aprobată în contextul în care autoritățile statului au ajustat cadrul normativ cu mecanismele necesare pentru soluționarea dificultăților legate de completarea provizorie a locurilor vacante de judecător la instanța judecătorească supremă și au inițiat concursul pentru suplinirea, prin transfer temporar, a funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție.