Curtea Constituțională a anunțat când se va pronunța în privința constituționalității Partidului „ȘOR”

Soarta Partidului „ȘOR” va fi decisă între 10 și 17 mai. Curtea Constituțională anunță că va examina atunci sesizarea Guvernului prin care a solicitat verificarea constituționalității acestei formațiuni politice. Dacă argumentele invocate de puterea executivă vor fi luate în calcul, partidul condus de Ilan Șor, în prezent a treia forță ca pondere pe scena politică, ar putea fi declarat neconstituțional și scos în afara legii.

Sesizarea Guvernului a fost depusă la Curtea Constituțională în 11 noiembrie 2022 și este semnată de fostul premier Natalia Gavriliță (documentul integral îl găsiți aici). Autorii invocă mai multe acțiuni desfășurate de Partidul „ȘOR”, pentru care a fost sancționat de instituțiile electorale și de drept, dar și faptul că liderul formațiunii, dar și alți conducători de vârf, sunt vizați în dosare penale de rezonanță, iar Ilan Șor se află în căutare internațională, după ce a părăsit ilegal Republica Moldova.

Astfel, Guvernul consideră că toate aceste lucruri încalcă Constituția Repubicii Moldova, în ceea ce privește principiile fundamentale ale statului de drept, democrația și pluralismul politic.  

De cealaltă parte, reprezentanții Partidului „ȘOR” afirmă că intenția actualei puteri de a scoate formațiunea în afara legii nu este altceva decât o tentativă de a închide gura celui mai vocal partid de opoziție.

În ultimul an, formațiunea condusă de Ilan Șor a organizat nenumărate proteste contra guvernării PAS. Unele au fost reprimate dur de poliție, iar mai mulți activiști au fost arestați și s-au ales cu dosare penale, fiind acuzați de complicitate cu anumite grupări criminale și finanțare ilegală, dar și de faptul că ar fi pregătit destabilizări în masă, cu scopul de a organiza o lovitură de stat. Puterea de la Chișinău afirmă că în spatele acestei formațiuni ar sta serviciile secrete rusești, care ar urmări debarcarea actualei puteri și readucerea Republicii Moldova în sfera de influență a Federației Ruse.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram

WordPress PopUp Plugin