
În Evanghelia de astăzi Hristos ne apare în toată sensibilitatea umanității Sale. El își prevede moartea și se teme. Simte nevoia să le vorbească despre durerea Sa ucenicilor, dar ucenicii sunt înstrăinați și speriați și ei.
Ca un Dumnezeu, vede că toți se vor lepăda de El, iar ca un om are nevoie de o mângâiere. Le spune: „toți vă veți sminti de Mine”. Ucenicii încep să se jure că nu o vor face, ceea ce îi sporește și mai mult suferința, căci știe că Îl vor lepăda.
Într-o singurătate deplină, ca primul om aflat în fața morții, Hristos se roagă Tatălui să îndepărteze de la El paharul acesta, de este cu putință, dar ca un Dumnezeu, vede că va muri. Se întoarce la ucenici, la prietenii săi, în speranța unei mângâieri și alinări omenești, dar îi găsește dormind. Este atât de singur și de îndurerat încât îi trezește, de parcă asta ar mai fi fost de vreun folos, și îi mustră: „un ceas nu ați putut veghea cu Mine?” Ceasul acesta al încredințării că va muri Hristos Îl petrece în singurătate desăvârșită.
De trei ori se roagă și de trei ori își găsește prietenii dormind. Nimeni pe întreg pământul nu mai avea har să privegheze în ceasul când Însuși Hristosul se îndurera de moarte în sudoare de sânge.
Frica aceasta a fost frica primului om în fața morții, când moartea era necunoscută și străină, iar Hristos a trebuit să se teamă, căci frica însăși este poarta cutremurătoare a morții prin care se cuvenea să intre Cel ce ne-a căutat în moarte și ne-a mântuit. Mulți sfinți după aceea nu au cunoscut frica de moarte, ci au trecut din moarte la viață, precum este scris, dar asta a devenit cu putință pentru că Hristos a suferit toată durerea pentru mulți.
După a treia rugăciune, Hristos se întoarce încredințat de patimile și moartea Sa. El își trezește ucenicii, dar nu îi mai mustră, ci le zice: „dormiți de acum, odihniți-vă”. El, Cel înrourat de sudoare de sânge, le zice „odihniți-vă”.
Odihniți-vă, iubiților, că Hristos merge la patimă ca să moară și să ne mântuiască.
Autor: Ieromonah Savatie Baștovoi