Astăzi este ultima zi din Săptămâna Patimilor, care deschide calea către mântuirea neamurilor. Scrierile sfinților părinți ne spun că, după ce trupul Domnului a fost coborât de pe Cruce și

În Evanghelia de astăzi Hristos ne apare în toată sensibilitatea umanității Sale. El își prevede moartea și se teme. Simte nevoia să le vorbească despre durerea Sa ucenicilor, dar ucenicii
Joia Mare, care precede ultima zi din viața pământească a Mântuitorului, conține foarte multe simboluri, care stau la baza învățăturii creștine. În această zi, a avut loc Cina cea de
În această zi din Săptămâna Patimilor s-a produs un eveniment care a transformat ziua de miercuri în zi de post pe tot parcursul anului. Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Mântuitorului
Astăzi este Marțea Mare, care amintește de un alt episod important din Noul Testament. Este vorba despre „Pilda celor zece fecioare”, pe care le-o spune Iisus ucenicilor Săi, în Ierusalim.
De astăzi, începe Săptămâna Patimilor, care marchează ultimele zile din viața pământească a Mântuitorului Hristos. Este o perioadă de post negru, deoarece fiecare zi are o semnificație aparte, încărcată de
Joia Mare, care precede ultima zi din viața pământească a Mântuitorului, conține foarte multe simboluri, care stau la baza filosofiei creștine. În această zi, a avut loc Cina cea de

Astăzi, este ultima zi din Săptămâna Patimilor, care deschide calea către mântuirea neamurilor. Scrierile sfinților părinți ne spun că, după ce trupul Domnului a fost coborât de pe Cruce și