Marțea Mare din Săptămâna Patimilor. Pilda celor zece fecioare și semnificația ei pentru creștini

Astăzi este Marțea Mare, care amintește de un alt episod important din Noul Testament. Este vorba despre „Pilda celor zece fecioare”, pe care le-o spune Iisus ucenicilor Săi, în Ierusalim. Astfel, el îi învață pe oameni să fie mereu pregătiți să-L întâmpine pe Domnul, pentru că nu știe nimeni clipa în care va veni.    

Denia din Marțea Mare vorbește despre cinci fecioare „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În așteptarea mirelui care întârzie, fecioarele adorm. Mai târziu, la miezul nopții, se vestește sosirea mirelui, iar fecioarele se trezesc.

Untdelemnul din candelele mireselor neînțelepte este pe terminate, așa că ele cer ajutorul fecioarelor înțelepte, pentru a le împrumuta cu untdelemn, astfel încât candela lor să nu se stingă. Fecioarele înțelepte refuză să împartă untdelemnul cu celelalte fecioare, pe motiv că și candelele lor se pot stinge. Fecioarele neînțelepte sunt nevoite să plece astfel pentru a cumpăra untdelemn.

În timp ce ele lipsesc, sosește mirele. El merge la nuntă împreună cu fecioarele „care erau gata” și ușa se închide. Vor ajunge și fecioarele neînțelepte, dar vor găsi ușa închisă și vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne noua”, iar mirele le raspunde: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”.

Astfel, Denia din Marțea Mare ne arată că intrarea în Împărăția lui Dumnezeu este asemenea unei nunți. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi. Pilda celor zece fecioare este un îndemn la o neîncetată priveghere și la milostenie.

„Privegheaţi, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.” (Matei 25:13).

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *