Dacă moldovenii își pierd încrederea în sistem, câștigă Putin: Sistemul judiciar – călcâiul lui Ahile al R. Moldova

Reforma instituțiilor statului, în special a sistemului judiciar, este cheia luptei Republicii Moldova împotriva influenței ruse și a amenințărilor războiului hibrid, scrie Cristian Gherasim, într-o analiză pentru publicația Fair Observer. Pe fondul presiunii exercitate de Kremlin și a vulnerabilităților interne, președintele Maia Sandu și administrația sa au mai puțin de un an pentru a-și îndeplini promisiunile privind eradicarea corupției și consolidarea statului de drept.

Un sistem judiciar corupt și fragil reprezintă călcâiul lui Ahile al Moldovei. Așa cum a demonstrat frauda bancară din 2014, în care un miliard de dolari a dispărut fără consecințe semnificative pentru oficialii implicați, instituțiile nereformate lasă statul vulnerabil la influențele externe și atacurile hibride.

Rusia profită de aceste slăbiciuni, utilizând dezinformarea, cumpărarea de voturi și finanțarea ilegală a partidelor pro-Kremlin. Șeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avertizat recent că aceste tactici ating noi culmi în eforturile de a submina securitatea națională a Moldovei, notează sursa citată.

Integrarea în Uniunea Europeană este strâns legată de succesul reformelor din justiție. Potrivit sondajelor, 95% dintre moldovenii pro-UE consideră reforma judiciară o necesitate absolută. Președintele Sandu a recunoscut că progresul a fost lent, dar a promis măsuri mai dure pentru a restabili încrederea cetățenilor.

„Dacă moldovenii își pierd încrederea în sistem, câștigă Putin. Sistemul de justiție are nevoie de o reformă dură, are nevoie de o conducere calificată și hotărâtă, care să poată reconstrui încrederea și să arate că toată lumea este la fel de responsabilă în fața legii”, se mai arată în articol.

Astfel, potrivit jurnalistului, alegerile parlamentare din septembrie 2025 vor testa încrederea moldovenilor în direcția țării. Maia Sandu trebuie să demonstreze că administrația sa poate realiza o reformă profundă a justiției, esențială pentru a asigura viitorul european al Moldovei și pentru a contracara amenințările rusești.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram