
O nouă placă memorială dedicată poetului Mihai Eminescu a fost dezvelită pe clădirea gimnaziului din Cernăuți, unde marele publicist a învățat în perioada 1860-1866. Aceasta a fost scoasă încă primăvara, pe motiv că vechea inscripție nu era conformă, indicând greșit apartenența etnică a poetului și perioada în care și-a făcut studiile la cunoscutul Liceu superior din Cernăuți.
Refăcută la Lvov pe baza celei vechi, noua placă păstrează elementele esențiale, dar conține un text actualizat bilingv, transmite Zorile Bucovinei. Are imprimat basorelieful poetului și inscripția: „În această clădire, între anii 1860–1866 a studiat clasicul literaturii române și universale Mihai Eminescu”. Astfel, a fost înlocuită placa sovietică ce prezenta imaginea poetului ca reprezentant a două popoare – „moldovenesc” și român.
Placa a fost amplasată pe edificiul fostului Liceu „Aron Pumnul” (Obergymnasium), unde Eminescu a urmat cursurile gimnaziale între 1860 și 1866. Slujba de sfințire a fost oficiată de arhim. Dosoftei de la Mănăstirea Putna. De asemenea, la eveniment au participat consulul general Cristian Toma Dacica, lideri de societăți, jurnaliști, elevi și profesori, studenți, invitați din România și funcționari ucraineni.
Amintim că la începutul lunii aprilie, vechea placă memorială a fost scoasă de pe clădirea gimnaziului. Atunci, o expertiză efectuată de către sculptorul cernăuțean Anatoli Piontkovski, membru al Consiliului de Artă, a arătat că nu poate fi vorba de înlocuirea de pe placă doar a inscripției eronate, păstrându-se intact basorelieful. De aceea, singura soluție a fost să fie demontată, urmând a fi înlocuită cu o placă nouă, cu un nou basorelief, care să reproducă întocmai basorelieful vechi, turnat în bronz, iar textul de sub basorelief să fie, de data aceasta, bilingv ucrainean-român.