
Guvernul german a intervenit pentru a clarifica declarațiile cancelarului Friedrich Merz, după ce afirmațiile sale privind posibile pierderi teritoriale ale Ucrainei au provocat critici la Kiev.
Un purtător de cuvânt al executivului de la Berlin a declarat pentru DW că Germania „susține ferm Ucraina” și a subliniat că doar Kievul poate decide în privința teritoriului și suveranității sale.
„Nicio țară nu are dreptul să-și extindă granițele pe seama alteia”, au precizat autoritățile germane.
Reacția vine după ce Merz a afirmat, într-o discuție cu elevi la un liceu din Marsberg, că, în viitor, Ucraina ar putea semna un acord de încetare a focului și un tratat de pace cu Rusia, iar „este posibil ca o parte din teritoriul ucrainean să nu mai fie ucrainean”.
Berlinul a insistat însă că declarațiile cancelarului nu au vizat statutul juridic al teritoriilor ucrainene din perspectiva dreptului internațional, ci au fost făcute în contextul discuțiilor despre perspectivele europene ale Ucrainei.
La Kiev, reacțiile au fost critice. Președintele Volodimir Zelenski a avertizat că eventualele concesii teritoriale în favoarea Rusiei ar putea duce la noi agresiuni.
„Pentru ca în Europa să existe pace reală și pentru ca Rusia să se oprească, sunt necesare condiții demne pentru Ucraina și respect față de aceasta”, a declarat liderul ucrainean.
Zelenski a subliniat că suveranitatea, integritatea teritorială, garanțiile de securitate și aderarea la Uniunea Europeană reprezintă elemente esențiale pentru un eventual acord de pace.