
Un milion de lei! Atât a solicitat procurorul anticorupție Victoria Furtună de la președintele Maia Sandu, drept daune morale pentru defăimare intenționată. Suma se regăsește în cererea prealabilă pe care i-a expediat-o luni șefei statului, iar banii ar urma să fie donați copiilor orfani și bătrânilor aflați la azil.
Anunțul a fost făcut de Victoria Furtună într-o postare pe Facebook, unde a atașat și facsimilul scrisorii. În mesajul său, procurorul anticorupție îi amintește Maiei Sandu că poziția înaltă nu o scutește de responsabilitate pentru acuzațiile pe care le lansează în spațiul public.
„Cu cât este mai înaltă poziția în stat – cu atât mai mare trebuie să fie responsabilitatea pentru tot ceea ce faci și ce spui. Funcția de președinte a țării nu conferă permisiunea de a face declarații false, lipsite de dovezi pentru a denigra intenționat pe cineva. Nu este prima dată când o face în raport cu diferite persoane, dar cu mine asta nu va trece”, avertizează Victoria Furtună în mesajul său.
Aceasta mai spune că solicită achitarea acestui prejudiciu, deoarece „toți trebuie să fie egali în fața legii”.
„1 000 000 de lei am solicitat în calitate de daune morale în cererea prealabilă expediată astăzi pe numele Maiei Sandu pentru defăimare intenționată. Din start am menționat în cerere că banii vor fi direcționați în egale părți către una dintre casele de copii și unul dintre azilurile de bătrâni, pe care le vom alege împreună cu voi. Doar împreună putem obține ca, în țara noastră, toți să fie egali în fața legii!”, a menționat Victoria Furtună.
Amintim că luni, 25 martie, Victoria Furtună, care și-a dat demisia din funcție la mijlocul lunii martie, după ce a acuzat puterea fals în acte publice și imixtiune în justiție, a anunțat că, săptămâna trecută, a depus o cerere prealabilă prin care solicită anchetarea Serviciului de Informații și Securitate, pe care îl acuză de „inchiziție în justiție”.
De asemenea, ea a anunțat că va cere și președintelui Maia Sandu să-i prezinte scuze publice pentru învinuirile pe care i le-a adus. Asta după ce șefa statului a acuzat-o că ar fi comis „abuzuri serioase”, „pe vremea lui Plahotniuc”, ca urmare a declarațiilor făcute de Furtună, potrivit cărora, puterea actuală i-ar fi falsificat dosarul judecătorului Alexei Paniș, pentru a-l împiedica să treacă pre-vettingul.
„O să vedem care este decizia CSM în privința acestui judecător, care apropo, nu nu a trecut Pre-Vetting-ul. Și vedem procurori, care pe timpul lui Plahotniuc au comis abuzuri serioase în activitatea lor. Acum n-au altă treabă. Nu se preocupă de dosare de corupție mare prin care a fost prejudiciat statul și cetățenii, în schimb se ocupă de judecători în raport cu care există semne de întrebare”, a declarat Maia Sandu, într-o conferință de presă.




