
Motto: Ai dracu ruşi au fost românii, dar trece
A venit apa caldă? A venit, da-i rece
(Paraziții, „Noi vrem respect”)
Am văzut reportajul de la Nordnews despre drona care a aterizat domol pe acoperișul de la Florești. Scepticismul experților satului e la suprafață: drona nu-i dronă, era de hârtie, stătea de două săptămâni pe acoperiș și totul e o înscenare. Asta-i percepția generală despre acest caz și anume ea va rămâne în memoria colectivă. De ce? Pentru că „de-atâta”, vorba unui unui alt „clasic” în viață. Tot de carton și el.
Și poate Ministerul Apărării, cu tot cu Inspectoratul General al Poliției, cu toți comunicatorii și onegiștii la un loc, să contrazică vorba lumii. Zidul neîncrederii e prea mare și nu poate fi răzbătut nici de drone, nici de rachete.
Și se întâmplă pentru că la noi adevărul neapărat trebuie să aibă ștampila partidului, iar oamenii nu au voie să pună întrebări. Când nu le vorbești oamenilor, când le interzici să pună întrebări, când le prezinți varianta oficială, care arată cum arată, și le spui să creadă orbește în tot ce spui, ei își creează propria realitate. Una care le convine. Și măcar dă-te cu capul de pereți, că n-ai cum să schimbi această percepție.
Când îi faci pe toți pro-ruși, doar pentru că încearcă să înțeleagă măcar ceva din bâlbâiala voastră, doar rușii sunt cei care au de câștigat. Pentru că a te îndoi de un fapt nu e totuna cu a fi tâmpit, iar când îi faci pe toți tâmpiți, riști să nu te creadă nimeni. Și fix asta s-a întâmplat.
Și nu e vorba doar despre cazul cu drona, care poate într-adevăr a fost lansată de ruși, ci este despre modelul de comportament livrat de „clasa conducătoare”.
Așa că nu vă mai plângeți că lumea nu vă ia în serios. Încercați măcar puțin să-i luați voi în serios pe oameni, să nu-i vedeți pe toți ca o masă amorfă, ca pe o bucată de plastelină, pe care credeți că puteți s-o modelați cum aveți voi chef.