Serviciile de informații ucrainene (SBU) susțin că Patriarhia Rusă ar organiza campanii de recrutare printre enoriași, pentru a forma detașamente de soldați, pe care-i trimite să lupte pe frontul din Ucraina. Aceleași surse mai spun că exerciții pentru instruirea recruților ar fi organizate chiar pe teritoriul unor mănăstiri din Rusia.
Sigur, veridicitatea unor asemenea informații poate fi pusă la îndoială, ținând cont că războiul informațional este chiar mai agresiv decât cel care se duce pe câmpul de luptă nemijlocit. Dar… tentația de a da crezare acestor bombe mediatice este mare, deoarece este alimentată direct și insistent de însuși patriarhului Kiril și alți înalți ierarhi de la Moscova, care încurajează și susțin deschis agresiunea armată din Ucraina și îndeamnă insistent „lumea rusă” să meargă și să moară în acest război absurd.
Această atitudine, total improprie principiilor fundamentale ale bisericii ortodoxe și creștinismului în general, a devenit practic o carte de vizită a Patriarhiei de la Moscova. Aceasta încurajează de multă vreme războiul, inclusiv atunci când „blagoslovește” campaniile militare de agresiune contra altor popoare și „sfințește” armele care ar urma să ucidă oameni, de cele mai multe ori nevinovați. Cazul cu slujba de sfințire a rachetei nucleare balistice „Satan 2” (însăși denumirea te lasă mut) este emblematic și definitoriu.
Nu vreau să intru în chestiuni dogmatice, pentru că nu am calificare și nici dreptul moral să fac acest lucru. Însă pentru orice om cu o minimă trăire duhovnicească, aceste lucruri îi provoacă tulburări interioare, deoarece vin în contradicție flagrantă cu principiile de bază ale învățăturii hristice…
Nu cred că preoții noștri de la Mitropolia Moldovei, subordonată patriarhului războinic Kiril, nu au aceste frământări. Nu la cei aflați în misiune mă refer, ci la mulțimea de păstori duhovnicești din satele și orașele noastre, care își îndeplinesc cu dăruire și smerenie menirea și își ghidează turmele către mântuire. Există mulți astfel de preoți, pe unii i-am cunoscut personal.
Pe de altă parte, apropierea fizică de Biserica Ortodoxă Română, prezența tot mai vie a cuvintelor de învățătură ale marilor duhovnici de peste Prut în spațiul nostru informațional, asemănarea izbitoare dintre cele două biserici și, în același timp, dedublarea calendarului și separarea tot mai greu de explicat și… aplicat a praznicelor ortodoxe care-s, iarăși, aceleași, provoacă o stare și mai mare de confuzie. Tot mai multă lume, clerici inclusiv (sunt sigur), se întreabă, în mod firesc: la ce bun această dezbinare?
Oare n-ar trebui ca noi, moldovenii dintre Prut și Nistru, să fim împreună, măcar de sărbători, cu frații noștri din partea cealaltă, cu care ne rugăm la fel? Oare ziua de sărbătoare în care se face slujbă, la Mănăstirea Putna, unde își doarme somnul de veci domnitorul nostru Ștefan cel Mare, nu este și sărbătoarea noastră? De ce noi, moldovenii din stânga Prutului, nu suntem alături de restul moldovenilor și de toți românii în ziua când este cinstită Sfânta Maică Parascheva, ocrotitoarea Moldovei? Noi doar tot suntem moldoveni, nu-i așa? De ce noi ar trebui să sărbătorim separat? E mai creștinește așa?
De ce, în loc să fim împreună cu frații noștri de credință, limbă și trăire, noi suntem forțați să stăm alături de Kiril, care ne trimite la război, să murim pentru ambițiile imperiale ale unor străini? De ce?
Eu cred că multă lume de bună credință, care respectă, din ascultare, smerenie și bună cuviință, regulile impuse de biserica rusească aici are aceste frământări interioare.
Prin urmare, temerile exprimate de mitropolitul Vladimir, în scrisoarea apărută în spațiul public, sunt absolut întemeiate. Problema e alta, cu cine ține mitropolitul în acest caz, cu turma pe care o păstorește sau cu patriarhul pe care îl slujește. Răspuns la această dilemă nu există în scrisoare. Însă orice creștin ar trebui să caute aceste răspunsuri. Și dacă va constata că păstorul îi dezbină, în loc să-i unească întru Hristos, să aibă curajul să plece. Să meargă cu turma care-l reprezintă.
Libera alegere, consfințită în Cartea Sfântă, înseamnă inclusiv asta.
