Am evitat mereu să mă pronunț pe tema calendarului bisericesc, pentru că este un subiect extrem de complex și sensibil, care implică o cunoaștere profundă nu doar a tehnicilor de măsurare a timpului astronomic, dar și a nuanțelor de ordin teologic. Până și preoții se încurcă în explicații, când vine vorba despre stilul vechi și stilul nou, de aceea, este cumva nefiresc ca astfel de dezbateri să fie purtate în spațiul public, deoarece, în loc să aducă lumină, ele provoacă o și mai mare confuzie. Pe de altă parte, nu le mai poți evita, în noul context geopolitic și geospiritual.
Doar că, în timp ce taberele se concentrează asupra argumentelor de fond, în lumea ortodocșilor de rând din acest „spațiu canonic” se produce un fenomen, care ar trebui să-i facă mai atenți pe „specialiștii în calendare bisericești”. Fenomenul are la bază un alt fenomen – reconfigurarea spațiului informațional. Or, dacă până nu demult, ortodocșii „de stil vechi” din zona noastră erau cumva izolați informațional de ortodocșii „de stil nou”, fiind conectați, prin intermediul surselor de informare în masă, aproape exclusiv la „lumea ortodoxă rusă”, în prezent, situația s-a schimbat radical.
Și nu-i vorba doar despre blocarea voluntară a fluxurilor informaționale din est și factorul obiectiv al războiului fizic și moral al slavilor ortodocși de lângă noi, ci și despre dominația tot mai pronunțată a internetului asupra surselor clasice de informare în masă. Or, internetul este un spațiu „sălbatic” din acest punct de vedere și funcționează în afara oricăror norme și șabloane. Aici limba de căutare e cea care face diferența.
Ajunul, Boboteaza, Crăciunul sau Sfântul Ion? Internetul ți le arată pe toate, concomitent și în aceeași limbă, și nici măcar nu specifică faptul că această suprapunere, care împăinjenește ochii minții și încâlcește simțirea creștinească, are la bază buimăceala din calendarul bisericesc. Stil nou – stil vechi, an lumesc – an bisericesc, astronomie-teologie – toate acestea sunt lucruri pe care internetul le trece cu vederea, dar omul obișnuit nici nu are puterea să le pătrundă.
Aici nu mai vorbim de dezbinarea clasică pe criterii civilizaționale, aici vorbim deja despre o disoluție din interior, de o disfuncție optică, de o diluare tot mai pronunțată, provocată de această disonanță cognitivă. Este o situație pe care cu cât mai mult o treci cu vederea cu atât mai mult se agravează.
Important este să se înțeleagă că Biserica Ortodoxă Română, a doua ca mărime biserică ortodoxă din lume, după cea rusă, dar care-i pe stil nou, a pătruns aici nu doar prin intermediul Mitropoliei Basarabiei (care, apropo, oficial e încă pe stil vechi). Adică nu vorbim doar despre o chestiune voluntară și argumentată din punct de vedere al dreptului canonic. Suprapunerea celor două lumi ortodoxe în spațiul nostru se produce și de la sine, odată cu ruperea „zăgazurilor informaționale” la care m-am referit. Lumea de aici are posibilitatea acum să urmărească în direct viața spirituală trăită pe cealaltă parte a Prutului, iar foarte mulți se regăsesc pe deplin în ea, deoarece curge în corespundere aproape perfectă cu spiritul locului și încă se mai și exprimă „pe limba noastră”. Și, oricât ai încerca, n-ai cum să oprești acest avans.
Și nu doar cei care „simt românește” sunt afectați. Puneți-vă în locul moldoveanului de rând din stânga Prutului, ademenit mai nou cu teoria „patriotismului local”, făcându-i-se trimitere la un nou tip de simboluri, menite să-l țină separat, duhovnicește inclusiv, de restul românilor – Moldova istorică, Ștefan cel Mare, „limba moldovenească” vs „limba română” („maică” vs „fiică”, conform regretatului scriitor Ion Druță) etc. Asta în timp ce el vede că, în aceeași „Moldovă istorică” există doi mitropoliți „ai Moldovei” (în afară de mitropolitul Basarabiei), iar Patriarhul României, și el fost mitropolit al Moldovei, îl are ca ocrotitor de sus, în virtutea numelui care i-a fost dat, pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, duhovnicul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, figura centrală a teoriei noului „moldovenism”.
Apropo, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în ședința din 20-21 iunie 1992 a Sfântului Sinod, iar ziua de prăznuire a fost stabilită pe 18 decembrie. La noi însă, unde domină vechiul calendar, Sf. Daniil Sihastrul este prăznuit pe 31 decembrie. La cine ar trebui să se raporteze mai mult, în acest caz, ortodoxul moldovean din stânga Prutului? Cum îi argumentezi lui că-i mai corect să-l cinstească pe Sf. Cuvios Daniil Sihastrul pe 31 decembrie, nu pe 18, când însuși Patriarhul României își sărbătorește onomastica, iar la chilia Sfântului de lângă Mănăstirea Putna se fac slujbe și se înalță rugăciuni?
La fel e și cu sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, și alte sărbători importante pentru români, care-i copleșesc sufletește și pe creștinii de aici.
În ce măsură mai contează argumentele în favoarea unui calendar sau altul, în această situație? Chiar dacă am admite că vechiul calendar e mai „corect”, la ce ne servește acest „adevăr”? Pentru că el provoacă doar dezbinare și confuzie în rândul creștinilor, stimulate și încurajate chiar de către cei care pretind că-i apără și-i vor mai uniți și mai aproape de Biserică. Asta în timp ce tot ei spun că e mai important cum sărbătorești, nu când!
Azi, creștinii „de stil nou” sărbătoresc Botezul Domnului, mare Praznic Împărătesc, iar pentru creștinii „de stil vechi” este Ajunul Nașterii Domnului. Mâine, „pe vechi” e Crăciunul, iar „pe nou” e Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Ce ar trebui să facă „omul de rând” în acest caz, la care „biserică canonică” ar trebui să se raporteze?
Când suprapui două imagini una peste alta, riști ca cel care se uită la ele să nu mai înțeleagă nimic. Nu vreți să analizăm și din această perspectivă „chestiunea calendarului”?
Botezul Domnului să vă întărească în credință, dragi creștini care vă orientați după noul calendar bisericesc! Iar celor care se pregătesc să întâmpine, cu evlavie și credință Nașterea Domnului, pe stil vechi, le doresc Crăciun binecuvântat!
